Toate vedetele astea de doi bani care-și dezvăluie nivelul cultural zicînd că volumul care le-a plăcut cel mai mult este Invitație la vals de Mihail Drumeș ar trebui să se gîndească la faptul că, dacă bietul Drumeș ar scrie în zilele noastre, cartea lui, ca să aibă succes, ar trebui să se numească Hai, fă, vii la una scurtă?
Păcat că, în general, femeile singure nu au acces în echipajele mineralierelor de cursă lungă, fiindcă altfel, ca să-l însoțesc pe mările și oceanele lumii pe președintele meu după ce va pleca de la Cotroceni, mi-aș fi luat un atestat de baby-sitter.
Vă mai aduceți aminte de vorbele lui Adrian Năstase, care la nu mai știu ce congres sau tabără de vară a TSD-ului a declarat că Victor Ponta, pe atunci șeful Tineretului Social-Democrat, seamănă din profil cu Nicolae Titulescu? Ei bine, am aflat, pă surse, că după ce-a ieșit din închisoare, Năstase ar fi afirmat într-un cerc de intimi că Victor Viorel a început să semene cu Titulescu și din spate.
Precum Rapidul, corpul meu începe să intre în insolvență: degeaba pun eu pe el haine de Liga Campionilor, cînd mă dezbrac, parcă sînt în divizia B.
(va urma)