Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Vedete de la Teleenciclopedia, în pericol să fie concediate de TVR

Zoom Vedete de la Teleenciclopedia, în pericol să fie concediate de TVR

Cîinele de preerie, pîrşul de hăţiş şi planeta Saturn, trei vedete incontestabile ale micului ecran, promovate intens de emisiunea educativă Teleenciclopedia, se află în pericol să-şi piardă locul de muncă, după ce TVR a anunţat că va renunţa de la 1 februarie la 689 de angajaţi.

“Ne-am dedicat întreaga viaţă Televiziunii Române! Ani la rîndul le-am ridicat ratingul şi am educat populaţia şi acum ne dau afară cu un şut în fund”, a declarat pîrşul de hăţiş, mascîndu-şi cu greutate lacrimile în mustăţile sale blănoase. “Unde ne mai angajăm noi la vîrsta asta? Toate celelalte posturi, Discovery, Animal Planet sau National Geographic, au animale noi, mai tinere şi mai interesante. Uitaţi-vă la Saturn, e o planetă bătrînă, mai are doar cîteva milioane de ani pînă dispare, i s-au lăsat şi cercurile, cine îl mai angajează? Cum poate să concureze cu planetele astea mici şi la modă printre tineri: Venus, Mercur…?”.

Chestionată cu privire la soarta celor trei, conducerea TVR a declarat că soarta lor este pecetluită. “Cîinele de preerie încasează lunar peste 10.000 de lei, pîrşul n-a mai trecut pe la serviciu din luna octombrie, iar Saturn stă şi se joacă Solitair. Singurul mod în care putem redresa TVR, şi reveni pe primul loc în audienţe, este să-i dăm afară şi să angajam nişte bagaboante cu ţîţe mari. Chiar, nu ştiţi unde putem găsi unele?”.

Exclusiv online

1 comentariu

  1. #1

    Presedinta Asociatiei femeilor care remaiaza ciorapi a declarat ca va iesi in sprijinul salvarii emisiunii, organizind un curs special de dans pe tema muzicala a vechii teleenciclopedii.
    Cursul are un numar limitat de participanti, de preferat ar fi bagaboantele cu Tite mari si ciorapii rupti in genunchi.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta