Într-o seară ca oricare alta, în hotelul ruletelor Frost Casino din Nevada, o cameristă intrată la curățenie în apartamentul unui important jucător de poker descoperă ceva șocant, care îi va cauza o moarte neobișnuită: trimisă acasă de șeful informat imediat de ceea ce văzuse, femeia își împușcă mortal partenerul brutal și abuziv, apoi se sinucide, complet inexplicabil. Pentru toată lumea, o întîmplare nefericită, pe fondul violenței domestice. Nu și pentru prietena ei, Charlie, tipa volubilă și boemă care servește cocktailuri la mesele de joc, locuiește într-o rulotă la marginea deșertului și are specialul dar de a ghici cînd cineva minte, indiferent că blufează la cărți sau în viața de zi cu zi. Talentul ăsta de detector uman de minciuni și cacealmale a băgat-o în belele, și în trecut, cînd a fost pusă pe lista neagră a tuturor cazinourilor din țară, și acum, cînd, investigînd în stînga și-n dreapta circumstanțele morții amicei sale, află prea multe despre afacerile murdare ale șefilor și e nevoită s-o șteargă din oraș, americănește, cu gorila patronului pe urmele ei.
Mereu pe drumuri, cu casa în mașină, masa prin cîrciumi de autostradă și dușul cu șervețele umede, în toaleta vreunei benzinării sau pe bancheta din spate, Charlie schimbă întruna slujbele temporare de vînzătoare sau chelneriță, aruncînd continuu o privire peste umăr, ca să se asigure că-i măcar cu un pas înaintea urmăritorului. Cu vocea sa guturală, răgușită de alcool și tutun, și cu părul explodat în șuvițe permanent rebele, e o prezență nonconformistă care atrage atenția. Ca un făcut, însă, cînd se atașează emoțional de cîte o persoană, ceva mai tîrziu aceasta e ucisă sau implicată într-o crimă. Calitățile detectivistice, instinctele și flerul, curiozitatea și simțul dreptății o împing pe Charlie să caute de fiecare dată criminalul, intrînd astfel în contact cu o gamă largă de ticăloși. O ajută, evident, superputerea sa: imediat cum cineva minte, devine suspect și, din întrebare în întrebare, făptașul va fi dat în vileag.
Împrumutînd din aerul zurliu al acestei eroine bizare, Poker Face nu se ia prea tare în serios, în abordarea relaxată, cu o doză de umor negru, și nițel parodică, și cu tentă autoironică, a colecției de povești polițiste relativ bine structurate, cu premise interesante și personaje credibil motivate. Fiecare episod e scena unui caz diferit, fără vreo legătură cu celelalte, alta decît apariția în peisajul infracțional a domnișoarei Charlie (Natasha Lyonne, Nicky din Orange is the New Black și Nadia din Russian Doll, într-un rol caracteristic, scris parcă exact pentru ea), fugara mereu în bucluc sau aproape de el, care, subestimată datorită aparențelor, aspectului fizic și ținutei sale neglijente de luzăr inofensiv, rezolvă cazurile, ghicind ucigașul în maniera unui Verdict: Crimă! sau a unui Columbo modern. Nostalgicii genului polițist procedural al anilor ’70 vor recunoaște tributul adus serialului locotenentului Columbo – și conceptual, și vizual, prin filtrele cromatice, stil cinema tehnicolor, la mare modă atunci. Oricît de creativ și imaginativ ar fi, însă, acest omagiu referențial, chiar trecînd cu vederea neconcordanțele, micile cascadorii logice, detaliile care nu se prea potrivesc, de dragul poveștii în ansamblu, principala problemă rămîne. Uzînd de același format, care prezintă mai întîi crima, apoi pedeapsa (dezvăluirea), misterul nefiind cine, de ce și cum a făcut-o, ci doar unde a greșit criminalul, Poker Face sacrifică suspansul și riscă să devină repetitiv și predictibil. Oricîtă simpatie ar inspira realizarea sau personajul principal, nimeni n-are, în 2023, răbdarea să vadă mereu aceeași piesă, rearanjată săptămînal, ca acum cincizeci de ani.
Poker Face, 2023-, updatarea semireușită a serialului polițist șaptezecist, creat de Rian Johnson, zece episoade de 47-67 de minute, difuzat de Peacock, disponibil, în curînd, pe SkyShowtime – din 14 februarie, și în România.
