Într-un timp, cînd citeam cărți de debut, îmi plăcea să-mi închipui cum va fi cel de-al doilea volum al debutantului – cartea care confirmă sau infirmă, cum zic criticii. Am avut revelația, chiar epifania, că asta e o prostie recitind volumul de debut al lui Dostoievski, care anunța un cu totul alt scriitor decît a devenit autorul Oamenilor sărmani. Ca să nu mai spun că există autori care după un debut cît se poate de promițător n-au mai scris nimic sau, dacă au scris, n-au mai publicat, așa că prefer să mă bucur de un debut fără să-mi mai imaginez ce-ar putea scrie autorul după aceea.
Mai simplu ar fi fost însă dacă aș fi început această relatare despre un volum de debut ca în povestirea lui Truman Capote „Children on Their Birthdays“, în care afli chiar din primele două rînduri ce avea să se întîmple la sfîrșit cu miss Bobbit. Deci, pe scurt, Codruț Baciu a scris zece povestiri fermecătoare, pentru care Editura Polirom l-a ales cîștigătorul concursului de debut al acestui an. Povestiri despre copii și adulți scrise toate la persoana întîi, fie în priză directă, cum preciza Mircea Nedelciu în volumele sale de proză scurtă, fie ca amintiri nu prea îndepărtate din copilărie. Autorul Împărăției cerului și a eclerului are patruzeci de ani și nu putem pune semnul egal între el și autorii de hîrtie de care se folosește pentru relatările sale. Unii dintre acești povestitori sînt sportivi – juni tenismeni pe care îi însoțesc mamele ori iubitele în turneele pentru juniori –, alții, fani cu expertiză și opinii ai Naționalei de fotbal, dintre cei care ar da orice pentru un bilet la cutare meci „decisiv“. Mai există și un colecționar de abțibilduri cu fotbaliști care își bănuiește bunicul, om cu relații și cu lovituri de pumn necruțătoare, că în tinerețe s-ar fi ocupat cu reprimarea celor care nu erau de partea partidului unic.
Să fie Codruț Baciu un admirator al prozei lui Radu Cosașu și al povestirilor lui Capote, cel dinadins citat mai sus? Tinerii săi autorii de hîrtie, majoritatea băieți citiți și melomani de școală nouă, adică îndrăgostiți de formații, trupe, grupuri rock, ar putea fi. Oricum, chiar și marginalizații din povestirile acestui volum sînt băieți cu carte, revoltați premiabili care știu cu computerul și, dacă pun la cale vreo treabă nasoală, cum ar fi să dea foc liceului la care învață, n-o fac din primitivism, ci în numele unei etici de grup care nu le îngăduie să „comită“, ci doar să-și exprime revolta absolută. De fapt, toți fac parte din categoria celor ce vor locul întîi, chiar dacă și ei, ca și mizerabiliștii prozatorilor tineri sau încă tineri, rostesc, una-două, „p… m…“, inclusiv fetele, fără fereală sau reținere, cam cum se zicea „mișto“ pe vremea limbajului de lemn comunist. Cu totul contrar însă mizerabiliștilor, personajele lui Codruț Baciu își îngăduie și momente de duioșie, deloc siropoase, normale, ca să zic așa, dar rapid tamponate de un cinism juvenil, care e norma acceptată. Puberii și adolescenții din Împărăția cerului… au trăiri de o complexitate atipică față de personajele prozei noilor generații, o complexitate care, mie cel puțin, nu mi se pare deloc forțată. Nu-mi dau seama dacă cititorul tînăr se recunoaște în personajele acestui debutant, dar sînt convins că despre cartea lui se va vorbi și (sper) scrie cu surprindere și, de ce nu, cu plăcere. Ar merita.
Codruț Baciu, Împărăția cerului și a eclerului, Editura Polirom, 2025.
1.966 de vizualizări
