În agitații ani ’90, cîțiva scriitori și oameni cu convingeri nestrămutate din județul Bacău au scos pe banii lor o revistă săptămînală de atitudine politică. Erau toți țărăniști sinceri, dornici să scoată județul și capitala sa din ghearele ideologice ale partidului lui Ion Iliescu și ale „bandiților săi locali”. Entuziaști și convinși că băcăuanii, în sens larg, de-abia așteptau să li se ia ceața PDSR-ului de pe ochi, acei căuzași ai PNȚCD-ului au pus mînă de la mînă să-și scoată publicația.
Mai întîi n-au găsit o tipografie dispusă să-i tipărească. Proteste, telefoane la București și scrisori deschise că la Bacău era încălcată cu premeditare Constituția care garanta libertatea presei. Cu cine să vorbească ei, pentru un sprijin local? Îl iau la sentiment pe poetul Sergiu Adam, fiu de popă, care ajunsese redactor-șef la Ateneu, revista de cultură a județului. Sergiu nu se băgase în politică, spre deosebire de alți confrați, printre care și diafanul poet Ovidiu Genaru, care a ajuns în Parlament din partea FSN-ului și apoi a PDSR-ului.
În Bacău, pe atunci se ridica abrupt Sergiu Sechelariu, iar Corneliu Iacubov ajunsese deja marele capitalist al social-democrației locale. Jovialul Sechelariu trecuse de la păcănele la mari afaceri cu statul și, cum-necum, pusese mîna pe chioșcurile de presă din oraș și cumpărase, pe căi misterioase, tipografia și fabrica de hîrtie Letea din Bacău.
Despre Sergiu Adam inițiații știau că, chiar dacă nu se băgase în politică, nu-i înghițea pe cei doi capitaliști inventați de PDSR. Dar, știindu-i răzbunători și cu relații pe care el nu le avea, nu le-o spunea în față. Totuși, îi sfătuise pe țărăniști ce să facă pentru a-și publica revista de atitudine, sfaturi care s-au dovedit mai utile decît încurajările de la București.
Scot oamenii ăștia primul număr din revista lor, fac un banchet mic, în contul democrației și al Constituției, dar se trezesc că nici un chioșc de ziare din Bacău nu vrea să le primească produsul jurnalistic. Prin județ, la fel. Ca să nu rămînă cu săptămînalul nevîndut, bieții țărăniști au luat cîte un teanc de reviste la subraț și au încercat să-i facă vînzare de la om la om, pe stradă. Nici cu asta nu le-a mers.
Derbedeii din Bacău, plus tinerii ambițioși politic din oraș, dintre care unii trecuseră de la categoria de băieți fără căpătîi la cea de tineri politicieni de perspectivă, îi luau la bătaie pe unde-i găseau pe difuzorii voluntari ai gazetei țărăniste. Ăștia unde să se ducă? Îi spun lui Sergiu Adam că voiau să se adreseze Poliției, Justiției și forurilor internaționale. Poetul le-a pus atunci două întrebări: aveau bani să-și țină publicația în viață pînă cînd – și dacă – aveau să primească o sentință favorabilă? Dar, mai ales, îi ținea spinarea s-o tot încaseze pînă atunci și poate că și după aceea de la derbedeii și activiștii care voiau să-i amuțească? După alte două săptămîni de la această discuție, gazeta țărănistă și-a încetat apariția.
