Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Viața și mai ales moartea la țară

Zoom Viața și mai ales moartea la țară

Am recitit presat de o curiozitate bruscă ultimul roman al lui Pavese. Luna și focurile nu e pe lista mea scurtă de cărți la care mă întorc periodic. Cînd l-am citit prima oară, în adolescență, mi-a lăsat o impresie puternică, totuși n-am simțit nevoia să-l reiau. Poate din pricina tristeții dezarmante pe care ți-o transmite. Cu siguranță, din cauza ultimelor pagini care m-au dat dat peste cap cu frumusețea lor atroce și de care mi-am adus aminte pe măsură ce mă apropiam de sfîrșit. Acum vreo cinci ani, cînd am recitit povestirile lui Pavese, mi-am amintit de personajele din Luna și focurile, totuși am preferat să păstrez distanța față de roman. L-am reluat acum, după o călătorie scurtă, cînd mi-au venit în minte sentimente amestecate din copilărie.

Vîrsta aceea, care nu e un timp al fericirii, cum ne place să ne închipuim mai tîrziu, prostește. Doar că învățăm să ne ascundem amintirile neplăcute prin sertarele secrete ale memoriei și le ținem la suprafață pe celelalte, mai puține și banale, bucuriile pe care le-am avut atunci din motive mărunte. Or, personajul lui Pavese, căruia în copilărie i se spunea Țiparul, s-a întors din America, unde nu i-a plăcut, deși acolo a făcut avere, din dorința de a-și regăsi „rădăcinile”. Cu toate astea îi trebuie ceva timp pînă să se ducă la el în sat. Ca și cum ceva nespus îl ține departe.

Țiparului nu-i aflăm numele adevărat pînă la sfîrșitul cărții. El povestește, dar uită să se recomande, și nici unul dintre cei cu care stă de vorbă dintre puținii supraviețuitori ai copilăriei sale, inclusiv prietenul Nuto, nu-i spune pe nume. Personajul e inventat de sus pînă jos; singura legătură între Țiparul și Pavese e geografia satului în care s-a născut scriitorul, în casa de vacanță a tatălui său. Ai zice că Pavese i-a tăiat dinadins cititorului orice posibilitate de a găsi vreo legătură între el și personajul său. Țiparul a fost la școală pe sponci și nu-și cunoaște părinții; a fost crescut de o familie de țărani, care l-au luat de la un spital cu copii abandonați, dar nu de dragul lui, ci pentru că statul plătea o alocație pentru copiii cu părinți neconoscuți. Așa că, de fapt, Țiparul caută niște rădăcini care nu există în sat și chiar dacă ar vrea să dea de urma părinților săi, nu mai are de la cine. Cînd află că e „bastard”, copilul e mîndru fiindcă pentru el vin bani în casă, nu și pentru cele două fete ale țăranilor care-l cresc.

Altfel, amintirile neplăcute ies una după alta din sertarele memoriei lui, locurile copilăriei s-au schimbat – asta îl calcă pe nervi! – și majoritatea celor pe care i-a cunoscut, inclusiv părinții lui adoptivi, au murit. Puțini de „moarte bună”, cei mai mulți au fost omorîți de fasciști sau de comuniști, în timpul războiului. Astfel că mai toate nostalgiile Țiparului sînt retezate de la rădăcină, ca și nădejdea lui că după război lumea o va duce mai bine.

Din toate astea se ivește o poezie stranie și complicată, ca un curcubeu al tragediei, departe de alb-negrul neorealismului și de ritoșeniile stîngiste ale vremii, venite după cele ale fasciștilor. Personajul lui Pavese răscolește trecutul într-o lume care vrea să uite și e pe cale să izbutească în această operațiune de ștergere voluntară a memoriei. După 71 de ani de la apariție, acest roman al păstrării memoriei oricît de dureroase nu numai că „rezistă”, dar pare să fi cîștigat în timp, printr-un curios efect de îndepărtare a perspectivei, de pe urma căruia amănuntele de circumstanță dispar. Ceea ce rămîne e esențialul – cuprins aproape miraculos în Luna și focurile.

Cesare Pavese, Luna și focurile, traducere de Florin Chirițescu, Editura Polirom, 2016.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cel mai primejdios drum

    11 mai 2021

    Marele explorator care a călcat pe spinarea aligatorilor din mlaștini, dansînd pe buza prăpăstiilor cu rucsacul în spinare, înfășurat în voalul de zăpadă al miresei din Kilimanjaro, după ce a […]

  • Baroni, aruncați armele!

    11 mai 2021

    La parastasul ursului Arthur nu s-a auzit nici un bocet pesedist. Nici liberalii și nici ungurii nu s-au grăbit să-și tragă mucii la căpătîiul splendidei fiare. Toți iubitorii de natură […]

  • Vaccinații über alles

    11 mai 2021

    Bâjbâim neputincioși încă de la începutul lui 2020, în încercarea de a găsi un dușman cât de cât decent. Să fie măcar vizibil, să-l putem fotografia, filma și expune public, […]

  • De ce e mai coruptă stînga decît dreapta

    4 mai 2021

    Cine a furat mai mult: PDSR-ul lui Ion Iliescu în lungul și înverșunatul lui jaf din anii ’90 sau CDR-ul lui Constantinescu în haotica guvernare din anii 1996-1999? Cine s-a […]

  • Emasculata concepție

    4 mai 2021

    De ce se ratează complet partidele și politicienii așa-zis noi atunci când ajung la putere sau în apropierea ei? E o întrebare pe care uneori nici măcar nu vrem să […]