Acum câteva luni, când Oprea era lingușit la Realitatea și Antena 3 ca un sultan otoman din secolul al XV-lea, emisiunile la care participa ministrul de Interne aveau, în mare, următorul mesaj: trăim într-o lume nesigură, cu multe provocări, cu terorism, cu refugiați, cu oameni care dau în cap la lume pe stradă, dar între noi și pericol e o chestie de netrecut: instituțiile de forță ale statului, coordonate de vicepremierul pe probleme de siguranță națională.
Serviciile secrete primesc bani la fiecare rectificare bugetară, sunt ca un dependent de jocuri de noroc care-ți cere continuu bani ca să mai bage la păcănele. Cotizăm, totuși, pentru că ținem la securitatea noastră.
În seara în care motociclistul Bogdan Gigină a murit, Oprea nu ne-a spus decât că venea dintr-un loc super-secret și mergea într-un loc super-super-secret. A trebuit să ne mulțumim cu explicația asta pentru că, hei, în numele siguranței noastre naționale e bine să nu știm unele lucruri.
Acum, în schimb, e cazul să ne amintim că în tot acest timp am avut un vicepremier care se ocupa chiar de siguranța națională. Și, cumva, părea că face o treabă bună. Nu puteau trei studenți să se adune la Universitate și să protesteze că se taie copacii că jandarmii se înființau acolo din timp, cu dube parcate pe străzile din împrejurimi. La fel de securizată a fost chestia cu doctoratele plagiate pe care le-a coordonat Oprea, cu magistrații și politicienii pe care i-a făcut doctori. S-a vorbit de ele doar în presa scrisă și pe internet, pentru că televiziunile au respectat un pact al tăcerii.
O întrebare legitimă apare cu privire la activitatea vicepremierului pe probleme de securitate națională. Câte dintre cele 1500 de misiuni urgente în care a folosit coloana oficială au implicat prevenirea unui tragedii ca cea de vineri? Poporul oferă privilegii nebunești, de domnitor fanariot, celor care se ocupă de securitatea lui, dar când vine vorba să se petreacă vreo chestie nasoală, nimic nu-i stă în cale tragediei. Și nici măcar nu vorbim de cutremure, valuri tsunami sau ploi biblice de foc, ci de ceva mult mai stupid: un club care nu respecta normele de siguranță din cauză că nu știau pompierii de existența lui.
E ceva obișnuit în discursul politic ca liderii să-i sperie pe oameni cu chestiile care li se pot întâmpla, pentru a obține mai multă putere. Acum, ne dăm seama că am făcut cel mai prost aranjament posibil. Le-am dat bani și influență unor instituții de securitate, care, la fel ca patronii clubului Colectiv, au mizat pe ideea că n-o să se întâmpe nimic nasol. Probabil că poporul ar trebui să-și facă propriul serviciu secret.
