Victoraș, ca și Georgel, erau doi copii la fel. Nu-i deosebeai decât dup-o pată de pe gât. Iar alteori, mai degrabă… Aici ne oprim din parafrazarea celor mai mari versuri ale poeziei românești, care-i aparțin inegalabilei doamne Ana Blandiana, pentru că am deveni mult prea licențioși. Oricum, sperăm că ideea nu este de neînțeles: Victoraș și Georgel, plini de pete cum sunt ei, și-ar da mâna peste țară, ca-n avântul primăverii timpurii să pună de-o alianță care să-i facă să tremure pe dolofanii din PSD și pe gușații din PNL.
Aparent, în momentul ăsta, Victor Ponta nu mai înseamnă nimic în politică. Are un partid care aproape că nu există, nu mai vorbește despre evenimente curente decât rar, pe Facebook, iar sondajele îl plasează, cu tot cu PRO România lui, undeva între 1 și 3%. În general, a ocupat samavolnic locul destinat prin tradiție marjelor de eroare.
Doar că sondajele sunt relative. Victoraș, așa copil de pripas cum pare el zilele astea, se bucură în continuare de mare succes la public. În 2020, la alegerile locale, PRO România a obținut pe ici, pe colo și 8-9 procente. Mai toate datorită imaginii lui Ponta. Azi, dacă-l scoți într-o piață plină cu lume, în care procentajul de tineri frumoși și liberi este cel întâlnit de obicei în natură, pe cale naturală, adică maximum 5-6%, Victor Ponta va pierde mult timp dând autografe și stând la selfie. Chestie care i se întâmplă și în desele sale zboruri spre Turcia, de-au ajuns stewardesele să-l roage să se așeze dracului odată, să poată decola.
Ei bine, cu bagajul ăsta de imagine, pentru oricine ar candida Victor Ponta în 2024, va aduce numai el singurel minimum 5 procente. Pe care, mai mult ca sigur, le va smulge de la PSD. Doar dacă va candida pentru PSD nu va aduce ceva în plus, dar măcar nu va provoca sângerări.
Acum, cam toate casele de sondare dau AUR la 20-21%. Și fără vreun semn că ar avea de gând să scadă. Vocile cele mai optimiste spun că AUR poate ajunge la 25%. Pesimiștii îl văd și mai sus. Dacă lângă Georgel vine și Victoraș și încep să se plimbe prin țară cu același autocar, împreună sau separat, AUR la 30%, chiar mai mult, n-ar mai fi chiar o surpriză pentru nimeni.
Una peste alta, Ponta a semnalizat că vrea să iasă din parcarea în care l-a înghesuit istoria recentă, așteptând să vadă cine vrea să-l ia la remorcă și cine vrea să-l ia la mișto. Nu e decât o diferență de +/- 5%, cât să împingi spre o viitoare coaliție PSD-PNL-USR-UDMR.
Nea Marius Tuca (show) il cheama pe Victoras mereu la emisiune (cu conditia probabil sa cineze la restaurantele sale un anumit numar de zile pe luna) unde amindoi se baga in seama saptaminal….asta cind nu vine celalat ”dom prim-ministru” Nastase, cum ii gidila pe la oua neaTuca…asta bineinteles cind marele Jack Cristoiu nu e p-acolo…exista o ierarhie si la palavragii astia rasuflati…