Dacă titlul acestei cărţi vă bagă la idei*, aflaţi că nu e o plicticoşenie documentară, ci un roman bine documentat care are toate ingredientele ficţiunii. Autorul, Kjell Espmark, e unul dintre cei cîţiva academicieni suedezi care-i aleg pe cîştigătorii Nobelului pentru literatură. Espmark a scris istoria acestui premiu, explicînd şi criteriile după care e acordat Nobelul literar. Romanul lui despre Béla Bartók are ceva dintr-un thriller: trei agenţi cu o maşină neagră au dat de urmele compozitorului, care vrea să fugă din Europa.
Bartók s-a pus rău cu naziştii: n-a vrut să mai cînte în Germania cînd Hitler a ajuns la putere. Apoi i-a sfidat direct. Drept prime represalii, compoziţiile lui au fost interzise, iar el s-a trezit luat sub supraveghere. Înainte de asta, Goebbels vrea să-i asculte muzica. Arianul şchiop face o criză de nervi ascultînd un cvartet de Bartók. Se tăvăleşte pe jos. Dar în loc să dea ordin ca „sfidătorul decadent“ să fie lichidat sau trimis în lagăr, Goebbels cere să fie urmărit cu atenţie. Nu vrea să-l transforme pe Bartók în martir şi deocamdată îi pasă de ceea ce se spune în străinătate despre al Treilea Reich. Şeful propagandei naziste ştie cîtă putere are muzica, încît încearcă să-l izoleze pe compozitor şi să-l înspăimînte.
În romanul suedezului, Bartók înţelege că va pierde, dar presimte că muzica lui va cîştiga în cele din urmă. Presimte şi că o va duce prost în America, unde nu va izbuti să se acomodeze, şi că nu va revedea Europa, dar că se va întoarce, cumva, pe continentul peste care coboară noaptea. Nu strică să ai puţină educaţie muzicală ca să pricepi în amănunt povestea compozitorului care va fi mult mai cunoscut după moarte. Dar şi un profan descoperă pagini extraordinare în acest mic roman al cărui autor nu se sfieşte să spună şi că unu şi cu unu fac doi, convins fiind că drumul spre profunzime trece prin adevărurile simple ale vieţii.
