Săptămîna trecută s-a deschis robinetul cu promisiuni financiare numit PNDL 2. Din pixul doamnei Shhaideh au plecat, pe hîrtie, în jur de 30 de miliarde de lei către autoritățile locale din toată România, promițîndu-se finanțarea unor proiecte de investiții locale. PNDL este o versiune localizată a finanțărilor europene, cu mai puțină birocrație, dar și cu mai puțină rigoare, procedurile de verificare a investițiilor fiind simplificate în interesul autorităților contractante și al firmelor contractate. Problema nu e că se dau bani care încă nu există sau că se fac investiții absolut necesare pentru multe dintre localități. Problema e că multe dintre firmele de construcții afiliate politicienilor locali încep deja să-și frece mîinile, gîndindu-se că în 30 de miliarde de lei este loc suficient și pentru o marjă babană de profit, dar și pentru comisioanele tradiționale. Dacă rămîn și pentru investiţiile reale 7-8 miliarde de lei, tot e ceva.
Poate, pînă la urmă, n-ar fi rău ca doamna Kövesi să facă o pauză din activitatea de autodistrugere a DNA și să aloce direct cîte un procuror fiecărui județ, ca să supravegheze de la bun început desfășurarea proiectelor finanțate din PNDL. Altfel, iar o s-o auzim la următoarele bilanțuri plîngîndu-se că nu e ajutată să recupereze prejudiciile.
1.737 de vizualizări






