Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Village Break: Sibiel

Zoom Village Break: Sibiel

Dimineață mohorîtă de toamnă în Sibiel. Și ușor mahmură. După ce, în seara precedentă, ne bucuraserăm repetat de ospitalitatea (a se citi, palinca) gazdei, urmau penitența, pocăința și rugăciunile spre iertarea păcatelor din timpul vizitei celui mai important obiectiv turistic din Sibiel: de la poarta Casei Luca n-au mai fost decît vreo cîțiva pași pînă la intrarea în curtea bisericii sfert-milenare (1765-1767), de unde, pe lîngă cimitir, se ajunge imediat la singurul muzeu al icoanelor pe sticlă din România și (zic unii) chiar din lume.

Preotul Zosim Oancea, paroh în Sibiel după un martiriu prin pușcăriile comuniste, a început să colecționeze icoane pe sticlă prin 1969; doi ani mai tîrziu, a decis să le expună într-o veche magazie a bisericii; abia în 1983, muzeul a fost inaugurat în forma actuală, în clădirea cu etaj construită cu fondurile Consiliului Ecumenic de la Geneva, surprinzător, acceptate de conducerea de partid și de stat. Colecția cuprinde șase sute de icoane ortodoxe românești, multe vechi de peste două sute de ani, donate sau achiziționate de părintele Oancea din Țara Bîrsei, Țara Făgărașului, Valea Mureșului, Banat, Bucovina, nordul Moldovei, și, desigur, din zonă, de prin localitățile Mărginimii Sibiului. Din încăpere în încăpere, parcurgi o hartă spirituală a țării; chiar dacă naivă, realizată cu mijloace rudimentare și culori vegetale de niște autori rămași anonimi, pictura asta sub sticlă, nu pe sticlă, face parte din tezaurul artei populare autentice. Tehnica e dificilă: pentru a rezista în timp, imaginile trebuie desenate și colorate invers, în oglindă, pe partea opusă a icoanei; fiind un meşteşug popular deprins ad-hoc, nu învățat la vreo şcoală cu canoane estetice stricte, a evoluat diferit de la zonă la zonă, în funcție de înclinațiile și aptitudinile artistice ale fiecărui creator. Nu vreun pictor boem, cu bască și fular de hipster, ci un țăran ostenit, care le-a lucrat în post și rugăciune, la lumînare sau opaiț, după ce-a terminat cu treburile gospodăriei.

Pe lîngă icoane, în muzeu mai pot fi văzute cărți bisericești vechi (printre care un text liturgic slavon din secolul al XIV-lea, Noul Testament de la Belgrad, un exemplar rar al Bibliei lui Şerban Cantacuzino), obiecte de artizanat local (vase de ceramică, mobilier, ţesături brodate cu motive populare), fotografii alb-negru din Sibielul istoric. Printre ele, un exponat inedit și relativ nou: trofeul Golden Apple / Mărul de Aur, unul dintre cele trei Oscar-uri ale turismului acordate pentru activitatea deosebită și contribuția la dezvoltarea turismului internațional, în 2009, zonei Mărginimea Sibiului, Rezervației Biosferei Delta Dunării și companiei aeronautice Blue Air, de către FIJET, Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (nu eram membru, atunci, dar acum, din poziția de vicepreședinte al FIJET România, ce să zic, m-am bucurat să-l văd).

După aprinderea lumînărilor care a marcat sfîrșitul reculegerii, pînă la plecarea autocarului, a fost timp să mă învîrt nițel prin sat, pe traseul fîntîna centrală – podul peste pîrîu – ulițele adiacente celei principale, printre case cochete, cu flori pe garduri, multe dintre ele menționate pe panoul de onoare din fața bisericii, avizierul cu ofertele de cazare și contactele a vreo 25 de pensiuni agroturistice. Și să-mi imaginez celebra nuntă tradițională de Sibiel, organizată special aici înainte de pandemie, pentru turiștii deveniți pentru o zi mirii, nașii sau nuntașii petrecerii cu toate ritualurile, după obiceiul locului.

Ultima ușă de pe care am ieșit în Sibiel a fost cea a căbănuței-magazin de suveniruri din care musafirii pot pleca acasă cu icoane pe sticlă sau lemn, țesături din lînă, traiste și ștergare, toate lucrate manual de localnici. Un meșteșug pe care nu prea îl mai întîlnești decît foarte rar prin satele românești și ăsta e, revenind la contextul cucernic anterior, un mare păcat.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Patrie și valută

    10 februarie 2025

    La vremea lor, dacii lui Călin Georgescu mîncau ierburi, turte de orz și seu de oaie. Voievozii consumau terci de ovăz, usturoi, lapte și pește sărat. Nu erau roșii, cartofi, […]

  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

Iubitori de arta