Flacăra lui Păunescu avea tiraj mare și pentru că acolo era ultima nădejde a celor care voiau o butelie sau o garsonieră de la stat. Dintre miile de jalbe care veneau la redacție, cu felurite ultime speranțe, doar cîteva primeau răspunsul așteptat de expeditorii lor. Suficiente încît legenda că te rezolvă Păunescu să aibă oarece temei. Lumea mai cumpăra revista și pentru cronicile cenaclului ale cărui ședințe se țineau pe stadioane, cu muzică folk și strigăturile lui Păunescu. Pe vremea aceea, a traiului pe sponci, apăreau în Flacăra și reportaje despre tot soiul de vindecători în care erau pomenite miracolele săvîrșite de ei cu grîu încolțit și mixturi secrete. Cel care-i examina pe acești făcători de minune era Păunescu însuși, care uneori scria cu mîna lui despre leacurile lor, dîndu-le binecuvîntări de pe urma cărora acești urmași ai lui Paracelsus se umpleau de bani. Printre ei, doctorul Mihai Leontopol, cel care născocise un leac pentru vindecarea cancerului, pe bază de emulsie fotografică. Păunescu l-a propus pe Leontopol la Premiul Nobel pentru medicină, deși se dovedise că prafurile lui nu erau bune de nimic. La un moment dat medicul a fugit din țară. Poetul n-a mai avut voie să-l laude, dar era convins că Leontopol va da lovitura în străinătate, unde va fi înțeles la adevărata lui valoare. Medicul a murit după revoluție, la Bonn, răpus tocmai de boala careia se lăuda că-i găsise leacul.
Vindecătorii descoperiți de Păunescu

Zoom Vindecătorii descoperiți de Păunescu





