Sîmbăta asta, bucureștenii au avut parte de una dintre primele zile cu adevărat de primăvară. Tocmai de asta, mulți dintre ei au ieșit în Parcul Izvor să tragă în piept aerul cu miros de pămînt ud și să se bucure în liniște de soare. Sau, mă rog, de ceva similar cu liniștea. De cînd s-a încălzit cît să fie tolerabil afară, în Parcul Izvor se fac atît de multe mitinguri/marșuri/proteste, că deja trebuie să iei bon de ordine pentru aprobare.
Primul miting al zilei a fost „Marșul pentru viață!”, organizat de Asociațiile Pro-Vita București și “Studenți pentru viață”. Practic, un marș împotriva avortului. M-am dus la eveniment oarecum încîntat, fiindcă orice miting anti-ceva atrage retardații legionaroizi mai ceva ca jocurile de table pe boșorogii din parcuri. Adică nu vin neapărat să participe, dar vor și ei să se uite.
În fața Cercului Militar are loc adunarea. Sînt tot felul de oameni, dar cîteva categorii sar în ochi: studente la Medicină crescute cu frica lui Dumnezeu de către părinți, care militează din rîndul întîi. În spatele lor, cărînd pancartele ca niște salahori, sînt studenții plini de coșuri de la Politehnică: stau după curul medicinistelor și speră să combine ceva cu marșul ăsta. În rest, femei atît de nearanjate încît li se vede firul de păr prin ciorapii groși, Cercetașii României – divizia virgini – și alți cîțiva băieți care par sosiți direct de la un meci din divizia B.
Pornirea marșului era programată pentru ora 12, dar cum la miting erau mai multe femei decît bărbați, evident că toată plecarea a întîrziat vreo 40 de minute.
Spre surprinderea mea, mulți dintre oamenii cu care am discutat la miting nu doreau revenirea la momentul decrețeilor în ceea ce privește avortul. Atitudinea generală era mai mult una de revoltă față de autorități, care nu oferă femeilor puse în situația de a avorta un program de asistență financiară, morală, medicală etc. Am vrut totuși să aud o părere de om mai radical, așa că l-am căutat pe ăla care să arate cel mai nazist dintre toți. Am dat peste un cetățean cu figură de ultras și l-am întrebat de avort. Mi-a spus că-l consideră crimă. „Doar pentru că ai fost tu copil prost și iresponsabil nu-ți dă dreptul acuma să ucizi. Există prezervativ, există pastile.” L-am întrebat despre acele circumstanțe nefericite, în care medicul recomandă avortul. A spus că le înțelege, chiar și în cazul copiilor concepuți în urma unui viol. Iar în cazul unei sarcini nedorite, verdictul lui a fost simplu, dar corect: „E mare păcat să-ți abandonezi copilul, da’ să-l avortezi e crimă”.
Într-adevăr, multe dintre tinerele participante la marș probabil că nu înțeleg cu adevărat cît de complicată e situația pentru o femeie pusă în postura de a face avort, dat fiind faptul că studentele de la „Studenți pentru viață” sînt atît de urîte, de parcă ar umbla cu contraceptivul pe față. Dar măcar atitudinea lor e mai degrabă pro-viață decît anti-avort.
Chiar în momentul „Marșului pentru viață”, la 200 de metri mai încolo are loc „Marșul Bicicliștilor”, care de data aceasta cer ca Oprescu să ia pistele de pe trotuar și să le mute pe carosabil. Bine, cam incorect spus marș, fiindcă nimeni nu mărșăluiește, ci toți pedalează.
Uitîndu-mă la grupul de oameni care se adună la acest protest, realizez ceva trist. Oricît de mult mi-ar plăcea să merg cu bicicleta și să am pe unde să fac asta sigur și civilizat în București, pe bicicliștii activiști tot nu pot să-i suport. Au o aroganță aparte și o ard prea mîndri pentru niște oameni îmbrăcați în chiloți mulați. De fiecare dată cînd se uită la tine, un biciclist activist parcă spune cu privirea: „Să știi că eu sînt mai bun decît tine pentru că îmi pasă de mediu și de condiția mea fizică”.
Oricum, mulți dintre bicicliștii prezenți acolo arătau ca niște motocicliști prea săraci ca să-și permită ceva cu motor. Ce nu mi-a plăcut era că organizatorii și voluntarii vindeau fluiere participanților, ca să-i facă și mai enervanți. Ca și cum un grup de 200 de biciclete ar fi putut trece neobservat în trafic.
În momentul pornirii, la marșul bicicliștilor – pe care nu l-am putut onora plenar din cauza lipsei de bicicletă – se adunaseră ceva mai mulți oameni decît fuseseră la cel anti-avort. Ceea ce e ciudat, dacă te gîndești că oamenilor le pasă mai puțin de ovulele fecundate moarte decît să meargă ei comod cu bicicleta pe pistă. Oricum, săptămîna viitoare s-ar putea să fac și eu un marș de unul singur, în care să cer să nu mai facă nimeni mitinguri în parcuri, pentru că omoară iarba încă nenăscută sau așa ceva.
Publicat în Cațavencii, nr. 12 (90) 2013
