Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, face noi victime. După ce și-a concediat liftiera care-o ducea de la un etaj la altul, acum i-a pus gând rău unui DJ. Tânărul Costin N., din Balta Albă, a rămas fără loc de muncă după ce Violeta Alexandru și-a dat seama că poate să apese și singură pe butonul de play al aplicației care pune muzică într-un cunoscut club din București, altfel că nu mai e nevoie de un servitor care să se înjosească făcând asta pentru ea.
„Să ne înțelegem, dacă sunt ditamai ministra nu-nseamnă că nu pot să apăs un amărât de buton ca să pun în clubul pe care-l frecventez o melodie mai pe gustul meu”, a ținut să precizeze doamna Alexandru, practic luându-ne carnețelul și pixul din mână ca să-și scrie singură declarația.
Violeta Alexandru a mai spus că nu e posibil ca, în secolul 21, un club să apeleze la serviciile unui om plătit special doar ca să apese pe un buton. Ea a cerut o recalificare rapidă a acestor persoane, vorbind chiar de înființarea unor școli la care DJ-ii să învețe o meserie reală, cot la cot cu fotografii de pe Facebook.