Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

WOLFGANG GASSNER, Visit Tușnad: “Ideea e ca organizațiile de promovare turistică să funcționeze după modelul Booking”

Zoom WOLFGANG GASSNER, Visit Tușnad: “Ideea e ca organizațiile de promovare turistică să funcționeze după modelul Booking”

Wolfgang Gassner este investitor în turism, organizator de programe turistice și, de vreo trei ani, managerul destinației turistice Băile Tușnad.

Ce-ați reușit să faceți pînă acum pentru turismul în Băile Tușnad și ce vă propuneți să faceți în continuare?

După cum se vede, deși sîntem pe calea cea bună, mai sînt multe de făcut în Băile Tușnad. Avem idei, dar aplicarea acestora necesită mulți bani și terenuri, de care ducem lipsă în stațiune. Ca să facem investiții mai mari în dezvoltare, să creăm, să zicem, un parc de distracții, am avea nevoie de teren; fără să-l ai, e mult mai greu. De exemplu, pîrtia de schi: jumătate e a Primăriei, jumătate a Hotelului Fortuna – cu cît sînt mai mulți proprietari și administratori, cu atît lucrurile se complică, apar neînțelegeri între parteneri.

Cine face parte din asociație?

Primăria, hotelurile, bazele de tratament și majoritatea pensiunilor din localitate.

Cum se finanțează activitatea asociației? Printr-o contribuție a fiecărui membru? Există o taxă hotelieră?

Înainte să vin aici, am lucrat cu sisteme informatice pentru asociații turistice și centre de informare și am constatat că lipsa resurselor financiare e cea mai mare problemă a organizațiilor de promovare turistică: n-au capital de lucru, n-au resurse umane și atunci activitățile stagnează. Noi am dezvoltat un sistem informatic prin care poți să valorifici toate ofertele turistice din zonă și astfel să faci comisioane și să te autosusții –  ideea e ca organizațiile de promovare turistică să funcționeze după modelul Booking.

Sistemul există, am și dovedit că poate să producă bani: l-am aplicat în zona Bran-Moeciu-Fundata, printr-un proiect european pentru asociația turistică din zonă. La centrul de informații turistice erau doi angajați: i-am pus la treabă, am strîns toate ofertele turistice din zonă, le-am băgat în sistem și, înainte să dăm drumul, să inaugurăm, primarul a luat-o pe fata de acolo, pentru că lucra foarte bine, și a dus-o la el în Primărie; mai era un băiat, care nu mai făcea față, după care a plecat și el. Acum centrul este închis, infochioșcurile cumpărate nu mai funcționează, totul merge din inerție, fără ca cineva să se mai implice, deși există potențial.

Sistemul acesta are rost dacă informațiile sînt actualizate: e conceput în așa fel încît, dacă nu mai e actualizat, se dezactivează și rămîn afișate doar informațiile de ordin general, cele care nu se schimbă sau se schimbă rar (adresa, modalitățile de contact, localizarea). Acum l-am introdus în Băile Tușnad, dar și aici avem probleme: nu avem cu cine să lucrăm, ducem lipsă de oameni și atunci trebuie să facem de toate. De multe ori cînd te ocupi de lucruri mărunte, de generalități, pierzi mult timp și nu mai ai cînd să faci lucruri mai mari, mai importante.

Am văzut prin stațiune bannere cu visittusnad.ro. Ce este Visit Tușnad: numele OMD-ului (Organizația de Management al Destinației), numele asociației, un site?

Este brand-ul turistic: am făcut site, pagină de Facebook și aplicație Visit Tușnad. Există mai multe asociații turistice și fiecare vrea să fie OMD-ul (asociația turistică din Lăzărești se consideră OMD-ul zonei); de fapt, nimeni nu face nimic și există și un fel de concurență între ele, asta e problema.

OMD-ul este organizația din care face parte administrația publică locală, UAT-ul (unitatea administrativ-teritorială), cum spune legea. Într-o discuție cu domnul primar, l-am întrebat cum stă stațiunea la capitolul clădiri vechi, fațade, trotuare, curățenie, toalete…

Nu există WC-uri în Băile Tușnad – sînt închise.

…parcări pentru autocare…

Da, asta e o altă problemă, și nu știu cum se va rezolva, pentru că nu prea sînt locuri. Mulți vin și, văzînd că n-au loc să parcheze, pleacă mai departe, nu se opresc nici măcar pentru o cafea.

…și îmi spunea că proporțiile sînt: 50% – rezolvate, 20% – rezolvabile, 30% – dificil de rezolvat, din motive juridice (la clădiri și la fațade se referea, în special).

Da, mulți turiști ne întreabă de ce sînt atît de multe clădiri părăsite. Deși eu văd numai frumosul, ei văd ce-i urît și zic că au fost aici în anii ’70 și era altceva. Rămîn cu impresia asta că Tușnadul e în paragină și nu-i corect: Tușnadul a început să se ridice și numai noi știm cît am muncit și cîte investiții s-au făcut.

Fațadele clădirilor, trotuarele, toaletele, parcările, curățenia – felul în care arată un loc – sînt niște chestiuni prioritare pentru orice localitate, cu atît mai mult pentru o destinație turistică. Lacul Ciucaș, o zonă emblematică pentru Băile Tușnad, e colmatat și are podețul spre foișor prăbușit; omul care se duce acolo să facă o poză e foarte dezamăgit de cum arată locul.

Da, e o situație juridică complicată acolo, care trebuie rezolvată cît mai repede – sînt discuții, dar nu s-a găsit încă soluția.

Cum arată turistul din Băile Tușnad? De unde vine, îl cunoașteți?

În cele 2.500 de locuri de cazare, am avut, anul trecut, 400.000 de înnoptări. 85% din turiști sînt români, 15% străini (maghiari, nemți, olandezi, moldoveni).

Ce le-ați spune celor care n-au fost pînă acum în Băile Tușnad? De ce ar veni aici?

Avem peste 50 de programe turistice și activități recreative pentru toate vîrstele și toate anotimpurile, iar această listă se mărește pe zi ce trece: tot timpul sîntem în căutare de noi modalități de petrecere a timpului (foarte mulți turiști revin și dacă au făcut aceste activități, mai vor și altceva). Turiștii care ne vizitează apreciază raportul preț-calitate al serviciilor și majoritatea pleacă mulțumiți. Mai sînt și cîrcotași și nemulțumiți; dacă ceva nu le-a plăcut, le dăm banii înapoi, dar țin să precizez că sînt foarte, foarte puțini. Cea mai mare provocare pentru mine și pentru cei care lucrează în turism este să-ți păstrezi calmul, să ai răbdare și să zîmbești tot timpul, indiferent de cîte ori te întreabă cineva același lucru.

E în fișa postului, dacă ți-ai ales meseria asta.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • O instituție anticreștină

    22 octombrie 2019

    După ce a apelat la criminaliști de import spre a studia colecția de oscioare a șefului de campanie electorală morbidă a lui Klaus Johannis, DIICOT-ul i-a refuzat lui Gheorghe Dincă […]

  • Dictatorul român

    22 octombrie 2019

    Dacă îl punem deoparte pe Emil-Constantinescu-Cel-Învins-De-Securitate, ca pe un fluture rar, orbit și el de strălucirea puterii, dar cu frumoase desene morale pe aripi, insectarul președinților noștri prezintă doar gîngănii […]

  • Bellocrația

    22 octombrie 2019

    Deși termenul poate părea o invenție recentă, nu este. „Bellocrat“ apare la Suetoniu, la Ovidius, Wolfgang Lazius, Johann Pistorius, Plinius, Abraham Bzowski, Scipione Ammirato, Bartholomeo Gramondo și poate și la […]

  • O găina beată va cînta cucurigu pe palatul Victoria, însă foarte încet, ca să nu-l trezească pe Klaus Iohannis

    15 octombrie 2019

    După ce o tînără iraniană și-a dat foc în piața publică fiindcă fusese condamnată pentru port ilegal de nădragi bărbătești, ayatollahii care le interziseseră femeilor accesul pe stadioanele din Teheran […]

  • Elegie pentru Ciuma Roșie

    15 octombrie 2019

    Guvernarea PSD zace azi în colbul istoriei minore, doborîtă de propria fudulie, otrăvită cu propria prostie și sfîrtecată de propria trădare. PNL și Klaus Iohannis se împăunează cu uciderea ei, […]