Zbor deasupra unui cuib de hăbăuci

Sâmbătă a avut loc congresul extraordinar al PSD, iar asta a stârnit interesul întregii suflări căreia-i pasă cât de cât de politică în România. Chiar dacă PSD este o asociație a unor cetățeni români cu drept de vot, persoană juridică de drept public, interesul pentru un eveniment intern a trecut de granițele în care se înscriu sutele de mii de membri de partid, fiind foarte preocupați de ceea ce se întâmplă în interior atât oameni care nu sunt membri ai PSD, oameni care n-au votat și nici n-au de gând, vreodată, să voteze cu PSD, ba chiar membri ai altor partide ori organizații ale societății civile. Mai mult, dincolo de interesul enorm pentru viața internă a unui partid politic, îmbucurător în sine, căci înseamnă că cetățenii sunt, din nou, interesați de politică, mai ales după ce au văzut că neparticiparea la vot nu e o soluție, oameni din exteriorul PSD au început să aibă favoriți la conducerea partidului și au urmărit cu atenție procesul de vot. Din păcate, nefiind membri, n-au putut influența desfășurarea acțiunii, oricât și-ar fi dorit, dar e la fel de adevărat că nici membrii partidului nu prea au avut nimic de spus. La fel de interesante au fost și simpatia și susținerea de care s-au bucurat din partea nemembrilor și nesimpatizanților de partid doamna Andronescu și domnul Bănicioiu. Cea dintâi era, până mai ieri, o penală în clasatul dosar Microsoft și cea care a distrus învățământul românesc. Cel de-al doilea era sinistrul ministru al Sănătății care a acționat atât de prost în timpul crizei umanitare create de accidentul de la Colectiv. Sâmbătă deveniseră, în ochii adversarilor, niște persoane frecventabile, oameni numai buni să preia conducerea partidului și să-l facă votabil chiar și de către protestatarii din tabăra #rezist. Mai era puțin și apăreau și tricouri cu Codrin Ștefănescu, alt disident, în definitiv un om bun, pe care l-a stricat anturajul atâția ani.

În toată această nebunie, neașteptată oarecum într-o societate în care toate partidele politice erau considerate aceeași mizerie, s-a strecurat brutal și o televiziune. Sau ceea ce este încă numit în mod oficial o televiziune, deși organizația cu pricina s-a transformat, de multă vreme, într-un salon de furioși afectați de criza medicației de specialitate.

Pentru că PSD n-a știut niciodată, de când există, să gestioneze coerent relația cu presa, Realitatea TV s-a trezit că nu poate avea un studio în interiorul Sălii Palatului, așa cum și-ar fi dorit. Drept urmare, vedetele postului au tras cabluri, au parcat mașini și au montat camere pe trotuar, în fața Sălii Palatului, punând de o revoluție. Au adus și boxe, ca să-și sporească audiența, obligându-i măcar pe locatarii din blocurile alăturate să le urmărească transmisiunea în direct, dacă pe telespectatorii obișnuiți, în general, nu se prea pot baza, conform măsurătorilor oficiale de audiență.

Până la urmă, însă, a fost greu de înțeles ce nu a putut sau nu a avut voie Realitatea să facă, atâta vreme cât pe post curgeau imagini filmate în interiorul Sălii Palatului de către cameramanii televiziunii, reporterii televiziunii aveau acces în interior însoțiți de microfoane și camere și puteau transmite live de acolo. E drept, nu părea că în interior se putea urla la fel de tare cum se urla pe trotuar și nici nu părea că ar fi avut voie să-și instaleze boxe care să concureze boxele din care se scurgea discursul liderului maxim.

Cert este că evenimentul creat de către Rareș Bogdan în fața Sălii Palatului a deturnat protestul legitim al celor de la Corupția Ucide, care chemaseră lumea în stradă pentru a atrage atenția participanților la congres că, în ciuda promisiunilor de campanie, lucrurile merg cam aiurea, iar viața se tot scumpește, în timp ce ei sunt mai preocupați de dărâmarea propriilor guverne și de pedepsirea rebelilor din interior. Protestul celor de la Corupția Ucide a fost înghițit cu totul de delirul mesianic al lui Rareș Bogdan și al colegilor săi de salon, care se simțeau ca în zilele lui decembrie 1989, îndemnând lumea la o nouă revoluție.

Cățărat pe microbuzul televiziunii, agitând spre mulțime microfoane, steaguri, portavoci și batistuțe, Rareș Bogdan și-a trăit momentul de glorie. A profitat de moment și a făcut și o baie de mulțime, lucru benefic pentru angajatul unei televiziuni care nici bani de utilități nu pare să aibă. I s-au alăturat Oreste, dând ezoteric de pereți cu bunul-simț și cu părerile avizate ale psihologilor, Oana Stănciulescu și diverși protestatari de tip nou, dintre aceia ale căror priviri pierdute și zâmbete tâmpe au reușit să spargă mai multe manifestații decât jandarmii.

Oana Stănciulescu a avut propriul său moment de glorie, atunci când a anunțat că pe Sala Palatului sunt lunetiști. Lipsea să ne spună că teroriștii fideli dictatorului au început să tragă în mulțime, că apa este otrăvită și că se îndreaptă spre București coloane de tancuri și elicoptere de la bazele sovietice din Teleorman.

E dreptul fiecăruia să se manifeste cum vrea, să se victimizeze cum poate, să cerșească atenție cum știe mai bine. E păcat, însă, atunci când astfel de manifestări acoperă cu straturi groase de ridicol și penibil vocea celor care au reproșuri coerente de făcut. Mulți dintre cei care au ieșit în stradă în ianuarie-februarie 2017 și care nu s-au speriat atunci de nici o posibilă repercusiune venită de la autorități încep să se gândească de mai multe ori înainte de a mai ieși la vreun protest, de când acestea au început să fie confiscate de oameni ca Bot, Sandy sau Dicky.

Legea audiovizualului și reglementări ulterioare ale CNA interzic televiziunilor să difuzeze imagini neblurate cu persoane cu dizabilități psihice. Dar ce poate face CNA atunci când o întreagă televiziune angajează, invită și promovează doar candrii care nu doar că și-au întrerupt tratamentul, dar, în general, refuză orice ajutor de specialitate?