1) Atunci când apari, lumea se grăbește spre tocul ușii, punându-se chiar acolo, în prag. În momentul în care găsești câte-un cetățean speriat care se așază sub tocul ușii, îți vine să-l iei la rost: „Hotărăște-te, omule! Ori intri, ori ieși! Orice, dar nu mai sta așa, că se face curent ca la nebuni. Și se mai miră lumea de ce stau cu vată-n urechi!”.
2) Ai omorât mulți oameni pe vremea regimului comunist, dar nici un cercetător al arhivelor Securității nu cere să fii trimis în fața Justiției.
3) Ai un văr în Italia care se laudă că a omorât mai mulți oameni.
4) Ți se pare că se vorbește prea mult despre stricăciunile pe care le-ai putea face. Parcă te-ai săturat să asculți mereu aceeași placă tectonică.
5) Ai auzit și tu că în România sunt zone cu risc seismic, dar nu ți se pare ceva nasol. În fond, cine nu riscă nu câștigă.
6) Îți place să miști lustrele care atârnă, dar numai puțin, cât să-i sperii pe oameni.
7) Vii din Vrancea și ajungi la București în timp record, semn că se poate și fără autostradă.
8) Atunci când te-mbeți îți place să te lauzi că poți să dărâmi mai multe clădiri din București decât a dărâmat Ceaușescu.
9) Orice ar fi, tu ai mereu o replică, deși se-ntâmplă să vină și după câteva ore.
10) Ești un tip convingător și multă lume te ascultă. Dacă îi spui cuiva să se-arunce pe fereastră, el se aruncă. Orice, numai să nu rămână prins sub dărâmături.
3.099 de vizualizări






