Daniela Crudu a ajuns să aibă un burlan de carne în loc de bust. Pare gravidă în luna a 6-a de jur-împrejur. Spinare de bivol şi guşă cît o pungă de chipsuri. Aşa că s-a hotărît să slăbească. La fel ca oamenii normali care vor să slăbească, Daniela s-a dus în parc, să facă fandări pe teren public, cu toată echipa de filmare de la Libertatea, să vadă lumea cum îşi tăvăleşte şoricul prin iarbă timp de 2 minute. Articol mare, frumos despre cum face ea sport şi vrea să slăbească 10 kile. Acum poate să facă liniştită liposucţie, că a văzut-o toată lumea cum face sport. Nu o să bănuiască nimeni.
Tot în Libertatea, soţia lui Mădălin Ionescu, Cristina Şişcanu îşi prezintă pozele de la mare în stilul clasic piţiponcesc: tăvălită în apă, la mal şi cu un rînjet fals de electrocutată. Total ştire. „Ipostaze apetisante”, cum zice autorul articolului. Fină metaforă.
În Cancan n-avem tipe faimoase, în schimb o avem pe Oana, tipa cu sînii cît pepenii, din Buşteni, care e căsătorită şi pe Facebook scrie că e amuzată. Mă rog, asta a fost contribuţia ei la societate ce a făcut-o să apară în Cancan: are sînii cît pepenii. Poate aşa am şi eu o şansă, Radu, băiatul cu testiculele cît smochinele.
Şi în final, pentru publicul nostru dubios, o ştire cu Bote. Acesta i-a ras pe piept pe concurenţii de la Burlăciţa şi i-a pus să defileze în budigăii lui. N-am înţeles clar: vrea să-i cupleze cu Bianca sau să-i agaţe el? Că după ce îi pune să facă, cam par a fi pentru el aşa. Te pomeneşti că i-a şi ras pe piept prin smulgere cu dinţii.







Apoi eu citesc Catavencii pentru ca nu citesc Cancan si Libertatea, ziare de greata nationala si impotenta ziaristica. Si totusi, se pare ca le citesc „indirect” cu ajutorul vostru. E clar ca faceti misto, dar jegul in care se scalda ziarele alea 2, parca nici misto nu mai are rost sa faci de ele, ca tot promovare se numeste. Stiu ca puteti mai mult de atat, doar v-am citit atatia ani si nu cred ca trebuie sa recurgeti chiar la a va inspira din „balegarul ziaristic” mioritic.