Corina Bud e un fel de cântăreaţă, sau ceva. Înainte de a se mărita îşi spunea doar Corina. Nu de alta, dar numele de familie origial era Ciorbă. Şi alimentele merg în numele de scenă doar dacă cânţi manele. Dar nu asta e ştirea. Ştirea e că cică ar mai vrea un copil. „Cântăreaţa Corina Bud plănuieşte să-i dăruiască fiului ei, în vârstă de 3 ani, un frăţior sau o surioară”, spune un şapou din Libertatea. N-am înţeles niciodată expresia asta cu „să-i dăruiască un frăţior”. Adică cum, al doilea copil e cadou pentru primul? Un fel de sclav? Păi dacă aşa stă treaba, să-mi dăruiască şi mie maică-mea un frăţior. Nu e prea tîrziu. Madonna făcea copii la vârsta ei. M-am săturat să spăl vasele.
Ioana Maria Moldovan spune că nu a ţinut în viaţa ei post. Nici eu! Sunt din ce în ce mai convis că suntem suflete pereche.
Monica Tatoiu a început să se certe pe la TV cu o manechină de clasa a XII-a. Şi nu poţi afirma că o domină intelectual. Nu cred că mai există om cu care Monica Tatoiu nu s-ar putea certa. Dacă aş fi în locul părinţilor fătucii aleia de clasa a IV-a din reclama la Eugenia, aş ascunde-o bine. Cine ştie când se trezeşte madam Tatoiu să demonstreze că e mai deşteaptă şi decât un copil.
Iulia Vântur e o maestră a complimentelor: „Ştefan Bănică este un bărbat prezentabil”, spune ea. Adică nu e nici desfigurat oribil, nici nu scuipă oameni pe stradă. Îl poţi prezenta cuiva fără să te faci de ruşine. Cred că e cel mai mic compliment din lume.






