Duminică am văzut prin oraș oameni îmbrăcați cu blugi, fuste, rochii, tricouri, șepci și geci – mai ales din fâș, că a plouat pe aici; erau parcă mai mulți ca de obicei și habar n-am avut de ce. Apoi am aflat: a fost Ziua Portului Tradițional Românesc! Alții, mai de departe, au avut habar: cei din Bruxelles, de exemplu, n-au uitat și au împodobit statueta Manneken Pis (ați auzit de ea, este copilașul ăla din bronz, care urinează în public, fără pic de rușine, în centrul orașului) cu un costumaș tradițional românesc de călușar și cu panglici tricolore.
Obiceiul înveștmântării micuțului pișorcos datează de secole, iar respectivul are măcar o mie de costume, nu doar populare, ci și de Moș Crăciun, Mikey Mouse sau Dracula, de pildă; în plus, cu anumite ocazii, furtunul cucușorului se conectează la un butoiaș cu bere, spre bucuria celor nimeriți prin zonă. Acum s-a obținut un fel de Călușar Pis care își scoate păsărica prin cămașă și e atât de negru la față (culoarea bronzului patinat), încât trecătorii or fi crezut că e vreo sărbătoare a Republicii Ciad, fiindcă și ciadienii, cum li se zice, tot trei culori cunosc pe lume, exact aceleași și în aceeași ordine. Ca să se elimine confuzia poate că ar fi mers de pus la gâtul personajului și un mic acordeon, ceva?
Ziua Portului Tradițional Românesc din Ciad

Zoom Ziua Portului Tradițional Românesc din Ciad





