Sute de oameni au ieșit în stradă luni la mitingurile organizate de PNL. Dacă scazi numărul primarilor, consilierilor și rudelor acestora, putem spune că PNL a organizat mai multe mitinguri în țară la care nu a venit nimeni.
S-a scumpit untul, s-au scumpit ouăle, e panică mare la TV că se va scumpi și energia. Așteptați, oameni buni, așteptați, că de la 1 ianuarie se ieftinesc salariile.
Bucureștiul nu s-a calificat în finala orașelor din care se va alege cel care va găzdui Agenția Europeană a Medicamentului. Românii au talent, bă, nu medicament! O să vedeți știrea în curând: Agenția Europeană a Talentului e pe malul Dîmboviței, sparge semințe.
Iarna își intră în drepturi. Când aud, mă gândesc că și asta o fi făcut vreo cerere de retrocedare și tocmai a primit niște zeci de hectare de pădure și câteva case.
Adrian Năstase iese din când în când la TV și naște de fiecare dată aceleași reacții. Prima: bă, e cu două clase peste Dragnea și peste ăștia! A doua: al dracu’ de nenorocit, tot arogant a rămas!
Nea Vasile, un bătrân de 76 de ani din județul Neamț, mergea zilnic zece kilometri pe jos ca să-și ia pâine. Duminică seară, un șofer băut l-a lovit pe nea Vasile. Din fericire, mașina de Salvare sosită la fața locului nu a mai putut face nimic pentru el.
2.016 vizualizări







„Din fericire, mașina de Salvare sosită la fața locului nu a mai putut face nimic pentru el”…🤣🤣🤣 Normal ca „din fericire”. A scapat de umilinta de a avea pe urmatorul cupon de pensie vreo 3 lei scremutzi de Porcutza Vasilescu! Ce trist totusi!