Home / Interviu / MATEI MARTIN: „Raportat la numărul de locuitori, avem cei mai puțini cititori din Europa”

MATEI MARTIN: „Raportat la numărul de locuitori, avem cei mai puțini cititori din Europa”

Zoom

E președintele AFCN, redactor la Dilema veche și la Radio România Cultural, și mediator cultural: Matei Martin, un jurnalist care nu și-a pierdut speranța, dar care nu-și face iluzii.

Cristian Teodorescu: Cu ce se ocupă la noi un mediator cultural?

Matei Martin: Un mediator cultural ar trebui să se ocupe de dialogul dintre public și creator și de comunicarea între diverse medii profesionale din domeniul culturii. Nu e o meserie în sine, ci mai degrabă un rol pe care îl adoptă mai ales jurnaliștii culturali, dar nu numai ei. Eu, unul, provoc asemenea întîlniri ca să înțeleg ce (mi) se întîmplă, dar cred că ele au o utilitate și dincolo de curiozitatea mea și a celor care le urmăresc. E o preocupare secundară, chiar dacă merge cumva în continuarea meseriei de bază. O urmez pentru că mi se pare că multe dintre conflictele de la noi se datorează absenței unei sfere publice.

C.T.: Ce face AFCN, peste care ești de mai bine de un an președinte?

M.M.: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) e o instituție publică prin care sînt finanțate, periodic, prin concurs, proiecte culturale care se înscriu în diverse arii tematice precum artele spectacolului, artele vizuale, rezidențe de creație, intervenție culturală, patrimoniu etc. Concurența pentru aceste fonduri esențiale e acerbă. La finalul fiecărei sesiuni de finanțare mă bucur și mă întristez deopotrivă: sînt mulți creatori merituoși care vor putea ieși în lume, dar, de fiecare dată, sînt încă și mai mulți cei care nu obțin fondurile necesare.

C.T.: În altă parte spuneai că în cultura română există mari inechități. Așa mi se pare și mie. Tu pe ce te bizui cînd spui asta?

M.M.: Sistemul cultural din România e, într-adevăr, marcat de inechități și dezechilibre. Ani în șir, bugetul Ministerului Culturii a fost de 0,1%. Vă dați seama? 0,1% din PIB-ul uneia dintre cele mai sărace țări din Europa înseamnă mai nimic. Nu e oare o inechitate în sine? Mai sînt și multe altele. De pildă, discrepanța între finanțările de care beneficiază sectorul public și cel independent este uriașă. Apoi, statul finanțează, de multă vreme, cinematografia, prin CNC. Foarte bine, cinema-ul de artă nu are șanse în contextul unei piețe dominate de producții comerciale americane, chiar e nevoie de sprijin din partea statului. Multe filme românești au fost selectate și premiate la festivaluri importante – e un adevărat fenomen, un „nou val” al filmului românesc. Dar, în ciuda succesului de critică, aceste filme nu ajung și la publicul românesc. Pentru că nu mai avem săli de cinema. Sprijinul pentru producție ar trebui deci dublat de un angajament mai amplu în recuperarea și reactivarea rețelei cinematografice. Încă o hibă: raportat la numărul de locuitori, avem cei mai puțin cititori din Europa. N-ar ajunge o pagină de gazetă nici măcar ca să enumăr toate dezechilibrele de acest fel.

C.T.: Cui mă pot plînge că la biblioteca publică de la mine din cartier sînt puține cărți?

M.M.: Răspunsul cel mai simplu ar fi să vă plîngeți bibliotecarului sau bibliotecarei. Vă va răspunde, probabil, că nu sînt bani de achiziții. De ce nu sînt bani de achiziții? Pentru că, de ani buni, domeniul cărții nu e o prioritate pentru stat. Dar aici e și o chestiune de pricepere. Căci există biblioteci care, în ciuda subfinanțării, se descurcă binișor. De pildă, acum cîțiva ani, Fundația Bill și Melinda Gates a finanțat în România un program numit Biblionet în valoare de peste 25 de milioane de dolari. 2.800 de biblioteci publice au fost dotate cu computere, cîteva mii de bibliotecari au fost instruiți cum să le folosească, cum să-i ajute și pe alții să utilizeze Internetul și, mai ales, cum să facă din bibliotecă un spațiu atractiv. Acei bibliotecari, odată instruiți și motivați, au reușit să creeze comunități de cititori, au atras la bibliotecă un public „pierdut”. Ei, bibliotecarilor respectivi le este mult mai ușor acum să ceară de la autorități sau de la sponsori fonduri pentru achiziția de carte. Pentru că au un spate: cititorii.

C.T.: Vom ajunge să plătim cititorii ca să mai citească?

M.M.: Probabil că, peste nu mulți ani, edițiile tipărite ale presei cotidiene vor dispărea. Patronii și managerii culeg ce-au semănat: reducerile de cheltuieli, de personal și permanenta presiune asupra redacțiilor să publice știri vandabile au dus la tabloidizare, la deprofesionalizare și, pînă la urmă, la pierderea încrederii publicului. Îi înțeleg pe cititori: la ce să mai dai doi sau trei lei lei pe niște foi tipărite prost, cu ilustrație jalnică și cu o informație care, la momentul publicării, e deja depășită, perimată? După eșecul răsunător al ziarelor gratuite s-a încercat și „mituirea” cititorilor: „Ia-mă, nene, că la preț de ziar sau de revistă primești un gadget, o agrafă, o alifie…” Pe alocuri, funcționează. Dar ăsta numai business de presă nu e!

C.T.: Ce viitor crezi că au revistele de cultură la noi?

M.M.: Aici, sînt convins, voi deveni antipatic. Pentru că eu, unul, cred că avem multe, prea multe reviste culturale. Marea majoritate sînt finanțate din bani publici: de la Ministerul Culturii, de la primării și consilii locale, de la alte instituții. Unele sînt foarte bune – dar nu ajungi să le citești pentru că sînt de negăsit, din cauza problemelor de difuzare despre care am vorbit mai înainte. Altele au fost bune cîndva, dar au rămas doar cu gloria de odinioară: sînt, pur și simplu, depășite, neadaptate publicului de azi; au rămas un fel de piese de muzeu. În fine, multe altele apar și nimeni nu știe exact nici de ce și nici pentru cine… Cred că e un fenomen unic. Și, dacă cineva s-ar apuca să facă o cercetare serioasă, cu date statistice, poate că ar constata că în România apar mai multe reviste culturale (literare) decît în Franța. Fiecare dintre ele finanțate cu niște sume derizorii, care cu greu asigură supraviețiurea redactorilor și, dacă mai rămîn bani, cheltuielile de tipar, dar, toate laolaltă, pe un buget însumat demn de cauze mai bune. Dacă apar fără să apară cu adevărat, cum se face că nu dispar? Pentru ca aceste reviste – sau măcar cîteva – să aibă un viitor, trebuie găsite soluții de difuzare.

C.T.: De unde pot să iau știri la zi despre ceea ce se întîmplă în cultură?

M.M.: Din păcate, nu din ziare: criza economică a făcut ca presa cotidiană să-și reducă angajații pînă la punctul în care îți vine să te întrebi cine și cum mai umple paginile. Secțiile de cultură au fost primele desființate. Săptămînalele culturale prezintă mai degrabă opinii decît informații și, pe deasupra, sînt foarte selective, neputînd să prezinte, în cîteva pagini, actualitatea în toată diversitatea ei. Observator cultural, Suplimentul de cultură și Dilema veche, plus cîteva site-uri, prezintă, totuși, o selecție consistentă a acestei diversități. Și, fără să vreau să mă pun în fason, pot să spun că, la Radio România Cultural, colegii mei fac mari eforturi să acopere cam tot ce e relevant. Deci ascultați cu încredere!

C.T.: O doamnă care se ocupă de PR cultural e de părere că lansările de carte în format clasic ar trebui înlocuite cu altceva. Va trebui să umblăm în mîini la lansările de carte ca să vină lumea la ele?

M.M.: Mi s-a întîmplat și mie, de multe ori, să mă întreb la ce bun lansările de carte. Nu doar cînd mergeam la lansarea cîte unui autor pe care îl admir, ci și cînd eram invitat să spun cîteva vorbe despre vreo carte. Ceea ce ar trebui să fie un prilej de întîlnire între un scriitor și cititorii săi a devenit la noi pretextul unor discursuri superficiale, al unor exerciții de admirație sau pur și simplu al elucubrațiilor interminabile – myself included. Poate ar trebui inversate rolurile: ce-ar fi dacă am pune publicul pe scenă, la microfon, iar autorul, dimpreună cu editorul și cu un critic literar, să stea în sală?

C.T.: Îmi plac polemicile în cultură. Scandalurile, în schimb, mă deprimă, chiar dacă atrag publicul. Nu-ți cer să-mi dai dreptate, dar alt ingredient în afară de scandal nu mai există la noi, încît să atragă lumea?

M.M.: Nu știu dacă scandalul atrage, nici măcar nu cred că avem așa de multe scandaluri. În schimb, cancanul e un vehicul sigur pentru ieșirea din anonimat. Ai regizat un spectacol de teatru? Bravo ție! Dar valoarea spectacolului nu e o garanție a succesului. Ai scris o carte bună? Dacă nu ultragiază bunul-simț, va trece, probabil, neobservată. Exagerez, caricaturizez, dar cam asta e situațiunea în mediul cultural românesc. Nu reușim să depistăm valoarea, sîntem prizonierii unei mentalități care privilegiază cancanul. Nu pot să-mi explic fenomenul decît printr-un deficit de educație la nivelul publicului (foarte) larg, al oamenilor de rînd, al celor care ar trebui să citească, să meargă la film, la muzeu sau la teatru. Și – atenție! – nu e vina lor, ci a sistemului cultural de la noi, a infrastructurii culturale tot mai restrînse și mai sărăcăcioase. Sînt județe întregi fără librării, municipii fără teatre, orașe mici și medii fără sală de cinema, localități în care micile (sau chiar marile) muzee stau ferecate sau sînt pe cale să se prăbușească din lipsă de bani sau de preocupare din partea autorităților. Pentru toți acești oameni, oferta culturală e foarte limitată: fie micile festivaluri locale, cu mici, bere și spectacole ieftine plătite cu bani mulți de primării sau de consilii județene, fie televizorul. Faptul că ei confundă acum divertismentul cu cultura e o consecință firească a deșertului cultural care s-a extins pe cea mai mare parte din teritoriul României. Peisajul e foarte trist. Pentru că vîrfurile există – eu, unul, le văd. În aceste condiții, cum să ne mai așteptăm ca polemicile culturale cordiale să aibă vreo trecere la public? Tocmai ăsta e scandalul – dar pe cine interesează asta?

(1276 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Tags: