Săptămîna asta jucăm cu Spania și cu Malta. Complicat, mai ales în primul meci. Spania este o monarhie constituțională, cu regi ai fotbalului, cu titluri nobiliare de campioană europeană și mondială. Noi, România, sîntem o tînără republică semiprezidențială, fără cuceriri majore. Avem, în schimb, alegeri prezidențiale anu’ ăsta. Spaniolii or fi descoperit Americile, da’ și noi am descoperit o chestie interesantă. Pînă azi, luni, în cursa prezidențială s-au anunțat 11 candidați. Fix 11, ca într-o echipă de fotbal. Ăsta-i lotul de bază.
De dragul glumei, ca să mai uităm de emoțiile partidei, i-am și aranjat pe teren, într-un consacrat 4-2-3-1, așa cum joacă Naționala de ceva vreme. După o analiză serioasă, am definit următoarea formulă de echipă: Barna – Kelemen, Iohannis, Cumpănașu, Pleșoianu – Bruynseels, Dăncilă – Paleologu, Stanoevici, Diaconu – Cataramă. Explicăm și motivele selecției, oricînd criticabile, la o națiune cu atîtea milioane de selecționeri, mulți în diaspora. „Tricolorii, post cu post” – așa citeam, pe vremuri, în gazeta Sportul.
Portar. Dan Barna. Deși n-are experiență și știința jocului, îl recomandă statura. E cel mai înalt dintre toți. A și prins contracte bune, europene, pe bani românești.
Linia defensivă. Am început cu Kelemen, ca să nu se spună că maghiarii sînt discriminați. Se și declară de dreapta – UDMR este afiliată PPE. Iohannis și Cumpănașu sînt doi tipi zdraveni. Iohannis, prin fișa postului prezidențial, este comandantul suprem al apărării și un stoper neîntrecut al oricărei decizii guvernamentale. Cumpănașu, tot ‘năltuț, rezistă bine atacurilor, are forță, a lucrat cu structurile de forță. Pleșoianu – pe stînga – aleargă mult, susține toată banda.
La mijloc. Bruynseels-Dăncilă ar fi un tandem de jucătoare muncitoare, „metodiste”, cum zic italienii. Naturi neconflictuale, nu s-ar expune multor cartonașe. În fond, pe postul ăsta nu te vezi, dar se simte că te susține Antena 3.
În atac. O tripletă de artiști. Paleologu, pe dreapta (chiar conservatoare), va încînta publicul cu giumbușlucuri și intervenții savante. Ar fi susținut de doi actori consacrați, capabili să păcălească pînă și tehnologia VAR. Stanoevici e directorul Circului, a cunoscut niște magicieni. Iar Diaconu, cîndva pe centru, s-a mutat mai pe stînga, lăudîndu-se cu capacitatea lui de muncă în folosul echipei.
Vîrf împins. Viorel Cataramă. Aici, la nominalizare, ne-am gîndit tot la fizic – e masiv. Cataramă ar fi un neo-Cămătaru. Neoliberalismul afișat bombastic îl recomandă ca atacant de careu: agresiv, speculant, gata să valorifice orice oportunitate, fără mamă, fără tată.
Cam așa ne-am gîndit noi. Formula, repetăm, poate fi oricînd îmbunătățită. Pe margine, în afară de acest prim 11, se mai încălzesc și alții. Cine sînt antrenorii acestui lot inconsistent? Habar n-avem. Hai, c-am glumit destul cu voi, hahalerelor! Am dat-o pe politică, doar ca să mai uităm de grijile cu adevărat importante, de meciurile noastre pentru Europa. Hai România!
1.410 vizualizări






