40 de ani și petrecere exclusivistă, de două stele

La Steaua care-a răsărit e-o cale-atît de lungă, că mii de ani vor trebui ca alta s-o ajungă. Poate de mult s-au stins în drum simboluri roș-albastre, dar raza lor, din nou, acum, luci vederii noastre…

Joia asta, fotbalul nostru, fraților, prăznuiește o cifră rotundă și sfînta zi de 7 mai 1986. Se fac 40 de ani de cînd Steaua cîștiga Cupa Campionilor Europeni în finala cu FC Barcelona la Sevilla. Apără Duckadam. Sîntem finaliști!

„Trăim decenii de împliniri mărețe“, așa suna refrenul unui imn ceaușist. Azi, la patru decenii de la Marea Finală, te gîndești la ce s-a mai ales din Steaua, în toți anii ăștia. Ca microbiști neutri preferăm să nu ne amestecăm în nesfîrșitele certuri dintre adevărații steliști. Treaba lor, noi doar constatăm! Și constatăm că, la aniversare, Steaua nu-i numai una, Steaua e două. Avem Steaua Armatei și FCSB, adică steaua lui Gigi. Detaliile acestei divizări nu vor putea fi lămurite nicicînd în niște instanțe, se pierd în pîcla tranziției post-decembriste.

Mai departe, constatăm că nici una dintre Stele n-o duce grozav. Steaua Armatei – fără drept de promovare în Superliga și cu mari belele financiare. Steaua lui Gigi – în play-out și fără antrenor oficial. Nu-i nimic. În ambele ipostaze, militară sau civilă, Steaua rămîne pe primul loc în opțiunile fanilor români. Deși antagonice, cele două Stele se reunesc sub semnul celor mai respectate instituții, potrivit sondajelor, Armata și Biserica. Ce s-a mai petrecut cu Steaua, în actualele variante din 1986 încoace? Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului, a fost înlocuit de George Becali, un arhicunoscut democrat. Generalii lui Ilie Ceaușescu, mai mulți, au fost înlocuiți cu unicul colonel Florian Talpan. Comparațiile mai pot continua fără nici un fel de nostalgie pentru Epoca de Aur cînd Steaua ’86 cîștiga Cupa Campionilor.

La ceas aniversar, suporterii își amintesc de o clipă astrală, uniți, dar separat. Că așa-i românul, așa s-a deprins de-a lungul unor vremuri mereu complicate. Steaua ’86 a fost o mare echipă. Atît cît se poate omenește prevedea, n-o să mai avem alta ca ea în timpul vieții noastre pe acest pămînt. Să ne bucurăm! Așadar, într-o zi de 7 mai 1986 (de fapt, era seară), o echipă din România a cîștigat „Urecheata“, cel mai rîvnit trofeu în România. Am fost martori și telespectatori ai acestei minuni, unii dintre noi. Așa că, fraților întru fotbal, merită să-i omagiem pe băieții antrenați de nea Imi, acum, după 40 de ani și în veacul vecilor. Amin! Indiferent de credința noastră în culorile unui anumit club, am trăit un moment cînd poporul microbist român a fost unit, euforic, într-o noapte ce urma unei finale magice. Astăzi, după 40 de ani, culorile de pe televizoarele alb-negru s-au tot amestecat. Roș-albastru e mai mult cenușiu. Important e să nu ne pierdem speranța. Moare ultima, vorba aia. Parcă mai poți să știi, cîndva, peste încă 40 x 40 de ani, pe aceste meleaguri se va naște din nou o echipă care va străluci în Europa la fel ca Steaua. Azi o vedem și nu e, ca să încheiem tot după vorba poetului Mihai Eminescu, The only one!

Hai România!