Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Destinaţia zilei: Knossos

Zoom Destinaţia zilei: Knossos

Încă-i vară, încă-i (doar) criză: mai e până la catastrofă. Bani n-avem, aşa că lichidăm depozitul în euro şi mergem în Creta, să vedem ce-a rămas din civilizaţia primei crize europene.

Sincer, n-a rămas cine ştie ce, dar totuşi e frumos. Cu puţin mai multă imaginaţie, poţi să-ţi dai seama de semeţia acelor negustoraşi, întemeietori de imperiu comercial, porniţi de pe-o insulă stâncoasă, lipsită de absolut orice: aveau canalizare, aveau un fel de proto-ventilaţie (acum vreo şase mii de ani! Admit că e o chestie), aveau ceva ce noi am numi „stadioane” (mă întreb cum o fi arătat un derby pe vremea aia, cu Rapiduleţul pe post de favorită la titlu?! Să nu uităm că la ei, adversarii erau tauri…), ba mai mult, piţipoancele lor se purtau topless! Totuşi, după cât am înţeles (ghida era cam peltică, săraca), trebuia să fii protejata unui foarte mare barosan ca te porţi cu obiectele la vedere, altfel ţi-o luai pe cocoaşă. Mă rog, e impresionat ce vezi şi ce ţi se explică, nu zic, dar, dacă am dreptul la o părere personală, cel mai şocant e să realizezi cât de puţin rămâne dintr-o societate avansată, prosperă şi sigură de ea, după ce-o păleşte criza: oale şi ulcele. Fum şi scrum. Ceva mai puţin decât nimic, iar nimicul ăla stă dooj' de secole sub pământ, până să vină careva să-l scoată la aer.

Să luam aminte, că nu se ştie.



1 comentariu

  1. #1

    Doamne, cat de superficial si incult te arata articolul. lasa-te de subiecte din astea, ca nu faci fata, mai bine scrie-ne despre sanii Crudutzei

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia