Destinaţia zilei: Piaţa Pompierilor, Arad

Nu e greu de găsit oraş mai urât decât Aradul, dar nici uşor nu e, să ştiţi: mic, trist, agresiv şi murdar. Emblematică este gara: ceva respingător prin peisajul uman, păcat de clădire, că e veche, tocmai de pe vremea Imperiului. E adevărat că există în ţara asta însăilări urbane încă mai sărmane (Târgu Cărbuneşti, Podu Iloaiei, etc), dar măcar alea n-au pretenţii şi fumuri în cap. Arădenii au. Îi felicit şi pe această cale şi le zic ce le-aş zice şi sărăntocilor din Queens sau Bronx: „Come on, guys, gi' me some attitude!”.

De la gară o iei pe Aurel Vlaicu şi mergi până dai de intersecţia cu Ion Calvin. O ţii apoi pe Calvin până ajungi la locul cu pricina (pe mâna stângă, cum ar veni). Piaţa Pompierilor se cheamă acum „Parcul Reconcilierii” (îmi vine să şi plâng, parol!) şi-n el se află statuia pe care am venit s-o vedem. Ne uităm la ea şi nu pricepem nimic: pentru atâta lucru au vărsat ziariştii râuri de cerneală, iar politicienii râuri de scuipat?!

Statuia, biata, n-are nici o vină, că arată exact ca orice statuie din epoca pompieristică a sculpturii (în perioada aia, se pare că europenilor li se atrofiase simţul ridicolului, indiferent că se numeau francezi, germani, români sau unguri). I se spune „ a libertăţii”, dar la fel de bine putea să se cheme „Rule Britannia”, „Die Wacht am Rhein”, „La Patrie” sau „1907”, că era tot un drac. Bine, înţeleg că pentru localnici nu-i deloc aşa, că ei investesc o grămadă de energie emoţională, pozitivă sau negativă, în funcţie de etnie: ungurii îi comemorează pe martirii lor revoluţionari, românii ar comemora şi ei, dacă ar avea pe cine (dar oasele lui Bălcescu sunt şi-n ziua de azi tot în Sicilia). În lipsă de eroi proprii, românaşii se răcoresc şi ei cum pot, înjurându-i pe-ai ungurilor. 

Dacă crezi c-ai văzut totul, mai dă o tură, că tot în părculeţ şi-au făcut şi românii un arc de triumf (unul mai mărunţel, pe măsura oraşului). Şi dacă, în materie de pompierism, statuia te-a făcut să zâmbeşti, arcul de triumf te face să te băşici de râs. 

Hai că pân' la urmă, Aradul nu-i un oraş chiar aşa trist. E chiar parţial haios.