Cu ecologia pre agricultură călcând,
Rezervația din Delta Dunării a debutat în forță prin anii ’90, când toate planurile de desecare au fost stopate. Era bine, cu toate că lucrările de distrugere începute încă din anii ’70 reușiseră să pună deja pe uscat aproape jumătate din Deltă. De atunci și până acum, sub egida Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, ecosistemele deltaice au suferit distrugeri mai grave decât pe vremea lui Ceaușescu. Vi se pare aberant? Dacă nu mă credeți, uitați-vă la cotele de pește recoltate pe specii, din anii ’80 și până astăzi. Știu, o să spuneți că declinul piscicol de aproape 70% vine din evaziune și din faptul că efortul piscicol al Deltei din perioada comunistă era în bună parte susținut de fermele piscicole. Într-adevăr, fermele piscicole comuniste, considerate anacronice în raport cu statutul de zonă protejată, au fost devastate și puse pe uscat, treabă curat democratică prin care localnicii s-au chivernisit fiecare cum a putut, întâi scoțând apa, apoi ciordind peștele, pompele electrice, ferestrele, ușile și, în final, cărămizile din clădirile fostelor ferme. Pe locul amenajărilor piscicole s-a așezat colbul, digurile au fost privatizate, suprafețele respective concesionate. De aici și până la obținerea de subvenționări pentru activități piscicole fictive nu a fost decât un pas, pas bătut ca-n sârbă ani la rând. Iată cum tot efortul piscicol a fost mutat pe zonele naturale, unde s-a braconat pe scară largă electric, distrugându-se lanțurile trofice, de la somn la viermele neștiut din bezna mâlului. Paradoxal, ținând fostele amenajări piscicole pe uscat după înființarea Rezervației, zona umedă s-a diminuat și mai mult. Dacă punem la socoteală și raptul prin care primarii au inclus în intravilan zonele din jurul satelor, o să constatăm că din Biosferă se alege, încet- încet, praful.
Ei bine, toată ticăloșia cu iz de ecologie a adus bani europeni.
Acești bani și banii neaoși, autohtoni, pe care primarii și politrucii din Consiliul Județean Tulcea i-ar fi putut stoarce din resursele naturale și din afaceri imobiliare, au făcut ca prerogativele Guvernatorului Rezervației să fie an de an diminuate. Pentru o mai bună coordonare a jafului, înșiși Guvernatorii ARBDD au fost numiți din rândul clientelei politice. Astfel, pe fondul neantului piscicol din Delta Dunării am ajuns să cheltuim milioane de euro pe axa Pescuit Operațional și Piscicultură pentru o Bursă științifico-fantastică de pește, pentru năvoade tot mai mari și pentru bărci și motoare tot mai puternice. Dacă cu două plase s-a ajuns să nu se mai scoată din bazinele naturale nici jumătate din peștele de dinainte de Rezervație, soluția este să pescuiești în regim de Rezervație cu patru plase, pentru a compensa pierderea. Pe fondul acestei filosofii, începând cu 2009, în Biosfera de la Gurile Dunării au fost scandaluri permanente legate de deturnări de fonduri. Iac-așa ajungem în 2014, când DNA a început să scotocească ARBDD-ul până în gușa pelicanului, iar ciocurile rele de stârci și buhai de baltă ne șoptesc că sunt cam 45 de milioane de euroi volatilizați în ultimii 14 ani. Vorbim de o Administrație care nu a avut în acest timp fonduri pentru protecție, pentru renaturări, pentru pază, pentru repopulări. Chiar și acum, când scriu aceste rânduri, iar braconajul electric toacă mărunt ce a mai rămas, se discută despre o investiție de 200.000 de euro pentru noile uniforme ale angajaților ARBDD. Braconierii pot sta liniștiți: nu sunt bani pentru benzina cu care bărcile „ecologiștilor” să se miște din rada portului Tulcea. Cum este posibil să distrugem o zonă care printr-un management corect ar putea aduce României milioane de euro anual din turism și alte activități durabile? Cum poate o cloacă interpartinică să distrugă acest colț de țară intrat în Patrimoniul Natural UNESCO?
Nu vă mai bateți capul cu răspunsuri complicate.
Realitatea românească este cât se poate de simplă: de pildă, vizita lui Joe Biden în România a fost, pentru fauna de decerebrate bipede ieșite cu pește și cu icre negre la vânzare de o parte și de alta a podului de la Giurgeni, un adevărat experiment magic marca Houdini. Au dispărut brusc și, după ce au trecut vânzoleala și vrăjeala cu combaterea corupției la nivel înalt, din pălăria IJP Constanța și IJP Ialomița au reapărut la șosea și mai mulți braconieri care agită pești și dau din mâini. Ca să vedeți unde s-a ajuns și dacă aveți sânge în instalație, opriți la unul dintre ei și spuneți-i că vreți 50 de kilograme de icre negre. Veți primi asigurări că în maximum 20 de minute le veți avea. La Tulcea, ceva mai în aval, Justiția nu a fost capabilă să strângă în 20 de ani mai mult de câteva dosare de braconaj fără NUP, asta într-o Deltă în care, dacă n-ai aparat de curentat peștii și șalupă rapidă ca să cari marfa, înseamnă că ești ori aurolac, ori prost. Pentru că peștele, așa cum ne spune și un vechi proverb românesc, de la cap de pod se împute.
