Copa do München

Das ist șpilul im Fußbal: Weltmeisterschaft ist für meseriaschön. Da’ ce-avem, măi, nene? Ni s-a suit la cap că am cîștigat Weltmeisterschaft? Am zice că nu, tăticu’. Nemții ne sînt străini, în general, nu vom fi niciodată ca ei. Echipa lui Loew, în schimb, ne-a ajuns apropiată. Și nu acum, circumstanțial, ci mai de demult, să tot fie două Campionate Europene și încă un Mondial. De ani buni încoace, de prin 2006, Germania este echipa pozitivă, aia care nu se închide, preocupată de joc și de construcție. Merita ca, pîn’ la urmă, să cîștige un nou titlu mondial. După acest binemeritat triumf, mult mai greu va fi, desigur, să scape de umbra unui mit – ăla cu Panzerul german. Miturile sînt mereu mai puternice decît realitatea. Or, așa s-a consacrat imaginea Germaniei pe mapamondul fotbalistic – o echipă de hăndrălăi forțoși, dîrji, neînduplecați, cam lipsiți de imaginație, dar bazați pe jocul fizic, pe șuturi zdravene și căpățîni bine țintite. Așa o fi fost, cîndva… Acum, de ceva vreme, e altfel. Uitați-vă doar pe statistică (goluri, șuturi, posesie, pase realizate) și veți descoperi că nemții au ajuns mai brazilieni decît argentinienii. Apropo, tot legat de mituri: Brazilia a rezistat doar cît a ținut-o apărarea, în timp ce Argentina a cîștigat numai la limită, grație unui închizător de excepție, Mascherano…

Dar, dincolo de orice simpatii personale, Germania chiar a meritat să cîștige Copa do Mundo, cu șapte jucători de la Bayern München în echipa finalei. Mai greu i-a fost cu Ghana, SUA și Algeria decît cu ditamai Portugalia, Franța, Brazilia și Argentina. Hai, că n-a fost un parcurs tocmai ușor, este? În plus, tot băieții din patria lui Goethe și Goetze au scris pagina de neuitat a acestui Mondial – acel halucinant 7-1 cu Brazilia în semifinale, un meci cum nu s-a mai văzut și nici nu se va mai vedea în timpul vieții noastre. Iarăși, înseamnă și asta ceva.

Cît despre ăia nemulțumiți că, din optimi încolo, Mondialul n-a mai fost la fel de spectaculos ca-n faza grupelor, avem o singură remarcă – a se slăbi! A fost foarte mișto, totul, pînă-n minutul 120 al finalei. Fotbalul nu-i doar o telenovelă. E un film complex, la al cărui succes contribuie, pour les connaisseurs, nu doar accentele dramatice sau răsturnările de situație, ci și rigoarea unei întregi echipe de realizatori. Dacă e să găsim vreun cusur acestei ediții, ar fi altul, vreo două.

N-a mai fost nici o echipă-surpriză ca, să zicem, Bulgaria în 1994 sau Turcia în 2002. Costa Rica, poate? Cam puțin. N-am avut nici un erou al campionatului, ultimul a fost Ronaldo cel Bătrîn, tot în 2002. Acum nu s-a ițit nici un jucător-minune, iar megastarurile s-au stins încet-încet. Messi, jucătorul World Cup – e o glumă, să fim serioși, doar umbra geniului de acum nici doi ani. Cristiano Ronaldo – cît Portugalia, eliminat din grupe. Neymar – a plîns cît a plîns, pînă s-a paradit de tot. Robben – ăsta da, în excepționalul lui egoism, merita mai mult. Păcat că n-a prins finala.

Was ist das, băi, frate? Iar am început să cîrtim, ca românii. Hai să ne bucurăm, am luat titlul, la acest atît de frumos campionat mondial! Vom celebra cum se cuvine victoria și, după recuperare, vom începe deja pregătirile pentru ăla din 2018. În Rusia, după cum se știe, e mai greu… Hai Europa!