Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Iar steluța cea de sus…

Zoom Iar steluța cea de sus…

…oare ce-o avea de spus? Mai precis (că steluțețe au multe de spus), de ce cînd ne uităm la ele (sau cînd le desenăm) apar mereu ca, mă rog, niște steluțe? Adică cu brațe de lumină: patru, cinci, șase, cîte or fi. În fond și la urma urmei, știm cu toții că stelele sînt niște sfere uriașe de plasmă, deci de ce le vedem așa: H?

Un filmuleț de pe canalul Minute Physics (sigur v-am mai spus de el) răspunde la întrebarea asta, iar răspunsul, după cum se dovedește, este incredibil de simplu. Totul are de-a face cu natura ondulatorie a luminii și cu un fenomen numit difracție. Ați învățat despre asta la liceu, da’ cine mai era atent la orele de fizică atunci cînd colega din a doua bancă vă trimitea bilețele atît de… vă trimitea bilețele? Ca să vă scot din nostalgii, să vă explic: cînd lumina întîlnește un obstacol, unele raze o iau pe o parte, altele pe cealaltă, sînt puțin “curbate” de obstacol și se reîntîlnesc, interferînd. Astfel încît pe un ecran în spatele obstacolului va apărea un anumit tipar de lumină, care depinde de forma obstacolului și care se cheamă spectru de difracție. Spre exemplu, o tijă verticală va crea o linie orizontală, mai intensă la mijloc. Deci cele patru brațe care țin lentila secundară a telescopului Hubble creează patru linii, ca în poza 1.

Ei bine, lentila din ochiul uman are niște linii de sutură, unde fibrele care o alcătuiesc se unesc, cum vedeți și în poza 2.  Prin urmare, liniile astea vor deforma lumina și vor produce un tipar de difracție, iar ecranul care e retina va captura o imagine “cu piciorușe”, adică taman stelele alea pe care le desenăm noi. Fiecare ochi are linii de sutură diferite, deci fiecare dintre noi va vedea stelele în mod unic. Ba mai mult, dacă priviți alternativ cu cei doi ochi din dotare, veți vedea steluțe diferite. Dar tot fiecare dintre noi va vedea TOATE stelele absolut la fel. Lumina de la toate stelele formează același tipar de difracție, pentru că va trece prin aceeași structură de linii de sutură. Și mai e o șmecherie: difracția acționează mai tare asupra culorii roșii decît asupra culorii albastre, astfel că brațele steluțelor vor fi întotdeauna curcubelate, cu movul spre interior și roșul în afară. Iar asta se vede cel mai bine tot la pozele superbe ale telescopului Hubble.sf140917 2

Deci să recapitulăm: pînă să ajungă la lentila din ochi, stelele sînt sfere uriașe, dar foarte îndepărtate, deci apar mici-mici de tot. Între lentilă și retină, stelele devin așa: H. Padabum! Și iată cum, literalmente, frumusețea este în ochii privitorului.



2 comentarii

  1. #1

    Și altfel de steluțe aici, de data asta la aparatul de fotografiat. http://www.stfmc.de/misc/diffcontrarefl/tlf.html Dacă are sau nu dreptate nu știu.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia