Poate că România e țara festivalurilor, nu știu. Da’ o teorie zice că, cu cît e o țară mai săracă, mai înapoiată, cu atîta va avea mai mulți poeți. Cică e gîndirea magică pe care civilizația modernă a strîns-o de gît ca pe elocvență. Sau că, neeliberat de corvezi și nedreptate, de neputință și nemișcare, sufletul își caută o ieșire potrivită pe portița potrivită. C-o fi, c-o păți, înainte de ’89 au fost festivaluri gîrlă. Nu ne-am abținut de la nici unul. Cînd eram studenți, toată gașca se prezenta în păr la alea studențești, spre groaza decanatului. De ce groază? Simplu. Eram un grup unit, recalcitrant și modernist. Ne durea pe noi în cur de estetica partidului și de estetizanții de serviciu. Noi, cu cimentul, benzinăriile, diamantele și amorul orășenesc. O luam în barbă, una, două. Da, dar, între timp, puneam mîna pe țară și dădeam tonul la cîntec. Ce nu ne plăcea nouă era cîh, se lăsa cu fluierături, cu vociferări și cu ieșit în grup din sală. Ne știa lumea de frică (așa cum, poate, vă amintiți că s-a întîmplat la Dej, în 1982). Apoi, pas cu pas, am pus mîna pe țară și, cînd se lăsa cu vreun festival, aliații noștri din țară făceau curat. De la Timișoara la Iași, numa’ generația ’80 dădea tonul la cîntec. Habar n-am dacă amintirile și sticlele goale au mai rămas în memoria localnicilor, dar, în memoria colectivă a generației, sticlele nu s-au golit încă, iar manuscrisele nu au ars niciodată.
După 1990, lucrurile s-au schimbat. Toate orașele și orășelele și-au inventat propriile festivaluri. George Vulturescu, la Satu Mare, Mușina & Co, la Brașov și cîte și mai cîte. Acum eram în culmea gloriei, cu cine să te mai lupți?
După 2000, avîntul a scăzut. Poeții își plăteau cărțile, consiliile județene pompau bani în sport sau borduri, iar poezia își ocupa, cuminte, locul ei predestinat: la coadă. Cu toate astea, din pămînt, din iarbă verde, au ieșit la lumină cîteva festivaluri care s-au încăpățînat să nu moară. În cătune, în orășele, în burguri… Ce vă spuneam? Cu cît e țara mai săracă, cu atît e poezia mai verde.
FILIT are o barosană secție lirică. Anual, la Sibiu, fără sprijinul Primăriei, Radu Vancu face unul internațional (m-ați auzit, don Iohannis, fără sprijinul instituției, aia care, zice-se, e în subordinea dvs.). George Vulturescu rezistă pe poziții. Ce să mai spun de Bistrița, unde m-am dat în stambă cu Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari? Cosmin Perța și Ioan Cristescu au făcut un tîrg de carte de poezie la București. Precum se vede, România rămîne o țară săracă.
