Vai, dragă, ce emoţii am avut… Credeam că pleacă Borcea de la Dinamo. Slavă domnului Nicu Badea, nu mai pleacă! Ne-am uşurat şi noi (pe cine? nu zicem!), s-au uşurat confraţii şi consurorile din presă. Rămîne un subiect. Conform unui clasament al apariţiilor în mass-media pe 2011, Cristi Borcea ocupă un meritoriu loc 3 (cu 112 prezenţe), după Răzvan Lucescu şi, evident, inegalabilul naş Gigi. S-ar zice, deci, că tipul e cineva. De fapt, e doar un caz, mai răsărit, printre altele…
La o adică, puţini s-au întrebat: ce educaţie a primit, ce studii a făcut, ce competenţă şi/sau experienţă profesională are Cristi Borcea? În lumea noastră nouă, el s-a născut ca om de fotbal. A strîns un bănuţ din butelii şi gaze. Cum? N-aveţi voi treabă! Important e că mereu a rămas un băiat sufletist. Sufletul petrecerii, pe bune! A dansat cu spor ca Shakira şi a cîntat a pagubă pe imnul Champions League. A fost vrăjit prin intoxicaţie cu mercur şi s-a vindecat miraculos. A avut cea mai cool nuntă kitsch din anul care trecu. Şi-a prelungit luna de miere într-un exil la Miami, unde, cică, ar fi deschis nişte cîrciumi cu mititei şi şampănii. Tare, frate!
Acum, sfidînd casele de pariuri, Cristi Borcea rămîne la Dinamo, în ţara unde-l pîndesc vreo patru dosare penale. Oricîte neajunsuri ar fi în România, mai grea e viaţa printre străini. Oricîţi bani ai avea în Florida, mai greu găseşti acolo nişte golani dîndu-şi coate, zicînd: „Îl vezi pe figurantu’ ăla expandat cu ochelari de soare, de mînă cu bunaca mai tînără decît el? Bă, ăsta-i Borcică, şefu’ de la Dinamo!“.
S-a întors Cristi Borcea, un model de succes. E unul dintre cei care demonstrează de ce merită să fii om de fotbal românesc: dintr-un nimeni, devii un nimic celebru.
