Cînd lumea iese în stradă, creierele se încing. Neuronii excitaţi transmit impulsuri electrice către buricele degetelor (cunoscute popular sub denumirea „mîncărimi“) şi, pe nesimţite, analiştii se transformă în autori. Să luăm un exemplu recent: Dan Negru. „De fiecare dată cînd văd revolte sau revoltuţe populare îmi amintesc de un 4 pe care l-am luat la istorie, în liceu. Pentru că uitasem cum a fost ales Cuza domn în Ţara Românească… Alegerea lui Cuza în sala Adunării s-a făcut pe fondul unei revolte a măcelarilor. (…) În Muntenia, Cuza nu avea mari şanse. Şi atunci măcelarii, adunaţi pe Dealul Mitropoliei, au spart cordonul de jandarmi şi au intrat în sala Adunării ascuţindu-şi cuţitele în mod ostentativ.“ Concluzia prezentatorului de emisiuni cu blonde e, pe undeva, clară: „Un faimos istoric francez spunea, pe la 1800… Marea problemă a românilor e că nu vor să facă, vor să fie“ (dannegru.com). Deci, dac-am înţeles bine, vrem să-l dăm jos pe Băsescu, dar ne bazăm pe ultraşii din Ghencea s-o facă-n locul nostru.
Tudor Chirilă, filosoful hipster, liderul spiritual online al liceenelor cu ochi de căprioară, vorbeşte, dimpotrivă, despre „violenţele gratuite şi condamnabile din Piaţa Universităţii“. Concluzionînd, ca un om mare: „Clasa politică românească îşi adaugă tributul infantilităţii peste cele care au făcut-o indezirabilă“ (tudorchirilă.blogspot.com). Din fericire, există şi voci tinere din categoria comprehensibilului. Din cea a lui Cabral, de pildă, răzbat umanismul şi empatia: „Cred că ar trebui să ne fie clar tuturor că băieţii ăia îmbrăcaţi în albastru nu au vreo plăcere să stea cu căştile în cap şi cu scuturile în mînă, ci sînt la serviciu. Şi, mai presus de orice, n-au nici o vină. (…) Nu rezolvi nimic demolînd centrul oraşului, dînd foc şi zdrobind dinţii de jandarmi“ (cabral.ro). Corectă observaţia lui Cabral. Momentan, energiile revoluţionare sînt canalizate greşit. Scopul raţional al oricărei revolte populare de bun-simţ e să-i spargă la dinţi pe politicienii de la putere.
Mi-e teamă însă că Mihaela Rădulescu, participantă activă la revoluţia aia adevărată, din 1989, e singura voce cu adevărat lucidă din showbiz. Referindu-se la protestele din Piaţa Universităţii, mama lui Ayan (un copil superb, care trăieşte într-un oraş civilizat) le-a numit, la Realitatea TV, „figuraţie de mîna a doua“. Exact ca şi ţara în care se întîmplă. La Monte Carlo, manifestanţii ar fi avut bunul-simţ să poarte smoking şi rochie neagră de seară dac-ar fi ieşit din cazinou în stradă ca să facă gălăgie împotriva crupierilor.
