Alo, alo, dragi anchetați, stați cuminți și nu plecați, la Parchet v-alăturați și frumos să declarați. S-a retras mai an Sandu Mircea Traian și-n urmă-a lăsat ținut devastat, afaceri veroase, problemele groase. La fel, și la Ligă, greu îmbîrligă cei nearestați și încă scăpați. Băieți de valoare s-au dus la răcoare, dîrdîie prin geruri Lotul cu Transferuri. Numai nea Mitică, un ‘oț fără frică, deși îl trec ape, poate c-o să scape, că-i bandit simpatic, oltean charismatic. Ia mai jucați, măi, mingicari și hăndrălăi, hăi-hăi!
Deși sîntem back in business, na, poftim, că tot ne mai bîntuie prin creieri muzica sărbătorilor televizate. Ne-am ghiftuit doar cu șprițane și friptane, piftii și sarmale, dar, cînd mai gineam un ochi obosit, nimeream peste un meniu invariabil, de post TV: colinde ori concerte de Crăciun/Anul Nou, popi sau horoscoape. Și asta zi de zi, de dinainte de Ajun pînă mai acum. Regimul ăsta ne-a creat oarece dependență. De colindat, am colindat, văzurăți, pentru trecut. Dar ce ne așteaptă, oare, în viitor? Cum arată horoscopul fotbalistic pentru 2015?
Vrem, nu vrem, vom rămîne tot cu berbecii care se dau tauri și pozează în fecioare. Rămași sub zodia cancerului ce ne-a măcinat endemic, vom înainta ca racul. În consecință, leii vor fi la fel de puțini și neplătiți la timp. Va mai dura – nu în anu’ ăsta! – pînă cînd săgetătorii din instituții vor înclina balanțele Justiției, fără să se-arate gemeni cu niște scorpioni, cu niște vărsători de fonduri, dormind liniștiți, încă, cu capricornu-n pernă. Va rămîne, deci, în coadă de pește.
2015 va urma tendințele anului precedent, fără perturbări semnificative. Ca numerologi, zicem ce se știe deja: mai puține echipe în Liga 1, mai puțini bani, mai mulți șefi la zdup. Din prima treime, de la Petrolul și Craiova, și pînă-n subsol, la Oțelul, așa stă scris pe fruntea lor, a investitorilor: Pîrnaie! Altfel, ca zodieri chinezești, remarcăm că este Anul Oii. Va ieși, deci, Gigi – un sheep-made-man, patronul ce a reușit prin miel însuși. Un om realizat, deși deținut: a pornit cu berbecuți și iaurt, iar acum îl dă pe Sânmărtean, țap bătrîn, tot la ciuhapi, la arabii lui Pițurcă de la Al Ittihad.
Altfel, zău, nu sîntem cititori în stele sau ghicitori în astre. De altfel, Steaua și Astra sînt singurele echipe care mai au față în campionatul nostru, cît de cît. V-am mai prezice multe pentru 2015. De exemplu, că Naționala se califică la Europenele din Franța, 2016. Da’ ne așteaptă, mă-nțelegi, Cupa Asiei și Cupa Africii, acușica, pînă-n primăvară. Haidi, pa, mai vorbim și săptămîna viitoare. Va fi tot despre fotbalul nostru, o junglă și un deșert, nici jumate, nici pe sfert. Hai noroc și la mulți ani – asiatici, africani –, ca români, sîntem în joc, tot pe loc, pe loc, pe loc. Hai, Anule Nou, hai 2015, luptă și vei învinge!






