Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum am petrecut Cea Mai Tristă Zi a Anului

Zoom Cum am petrecut Cea Mai Tristă Zi a Anului

Am scăpat teferi după cea de-a treia zi de luni și mai ales după ceasurile rele de marți, 20 ianuarie. Dacă ați uitat, vă reamintim: 20 ianuarie este cea mai tristă zi a anului. Așa au descoperit cercetătorii, evident, britanici. Potrivit dumnealor, atunci s-ar aduna, vezi Doamne, un complex de factori nașpa, să-ți tai venele, nu alta. De regulă, în această zi, vremea e nasoală, potrivită depresiei. Lovelele-s pe sponci, după cheltuielile nesăbuite de sărbători. Iar jurămintele făcute de revelion (că mă las, că mă apuc, că o să fac aia, aia și ailaltă) se cam duc de rîpă. Etc. Așa susțin ei, britanicii, care au inventat fotbalul, cică (fals, l-am inventat noi, dacii!). Hai să moară mă-ta, Rațiunea, și tac-tu, Experimentul, băi cercetătorule! Susținem că e fix pe dos. Noi, în interiorul fenomenului, n-am fost cei mai triști, ci ne-am veselit. Am spulberat stupida teorie, cu argumente, pardon, irefutabile, mai presus de știință.

Chestia cu clima mohorîtă am rezolvat-o elegant, conform unui principiu din străbuni: Fie vremea cît de rea, tot mai bună-i în Italia și Spania! Acolo-s loturile în cantonament, în timp ce, la Ecuator, în Guineea Ecuatorială, alți cîțiva românași din Liga 1 evoluează în Cupa Africii, o dulceață. Deci e cald, e bine. Mai departe – aia cu promisiunile. Nu se pune. Noi, tot în Liga 1, de multă vreme nu ne mai propunem nimic. Cît despre partea cu banii, zău, chiar că rîdem. Nu ne mai afectează, pen’ că ne-am deprins cu sărăcia din fotbalul românesc. Atunci, de ce-am fi triști, cînd iarna ni-i senină?

Vă mai zicem? Hai să vă zicem și alte motive de veselie. Rapid a început pregătirile cu trei portari și patru jucători de cîmp, dar în scurt timp va mai aduna, zice-se, încă vreo douăzeci, rapid-rapid, pînă nu i-o prinde returul cu maseurul și magazionerii pe foaia de joc. La dușmanii din Groapă, proiectul New Dinamo se concretizează prin evocarea unui străvechi presupus blat cu Lazio pentru Champions League. Petrolul și CFR Cluj, rivalele Stelei la titlu, rămîn niște echipe redutabile, doar că le pleacă jucătorii pe capete. Iar Steaua, bineînțeles, e numai una. Mai bine zis, două: aia cu sigla la Armată și aia cu steaua în opt colțuri. Cum să nu te-nveselești? N-au rezolvat problema cu sigla, dar, în schimb, au rezolvat-o cu sticla. L-au adus pe Gabi Tamaș. Nouă, pe bune, ni se pare un jucător OK și un tip simpatic, deși dinamovist. În calitate de cîine roșu la nas s-ar putea, totuși, să aibă probleme de adaptare printre atîția steliști care se culcă treji, odată cu găinile, înainte de răsăritul soarelui. Mă rog, pînă una-alta, esențial e să se recupereze după accidentare, să-și rezolve problemele de sănătate. Mai important decît ea e doar norocul. Deci hai noroc!



1 comentariu

  1. #1

    Super !!!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia