Paradoxul ANAF: Nu e prostituție, dar e sex pe banii cetățeanului

Mai țineți minte reclama aia genială prin care statul ne explica de ce e bine să ne plătim impozitele și cum, din banii ăia, ne dă nouă școli, spitale, autostrăzi? Evident, puteau la fel de bine să adauge hipopotami homosexuali de pe Saturn, site-uri porno care-ți alungă malware-ul de pe computer și alegători din Teleorman care nu se răsucesc în mormînt de cîte ori spune Victor Ponta „populația ne susține”, pentru că și astea sînt la fel de credibile.

Dacă tot voiau să facă un clip sincer despre finanțe și rolul statului în relația cu cetățeanul, era mult mai simplu să scoată de la naftalină reclama în care bagaboanta îi explică doct businessman-ului că „Feedback is fifty!”. Pentru că, în relația cu statul, cetățeanul nu rămîne doar cu banii luați. Ăsta e doar privilegiul de final. Mai întîi, cetățeanul trebuie futut. În toate pozițiile și prin toate găurile legislative.

 Actul I – Notificarea e substantiv multiplu

Pînă să realizeze că impozitarea bacșișului e cel puțin tîmpită în forma propusă și s-o arunce în decor, Guvernul a fost băiat darnic. Le-a dat tuturor celor afectați de faimoasa ordonanță fix șapte zile ca să depună notificarea conform căreia au cumpărat caietul de bani personali. N-ai timp să depui pe 1 Mai că e zi liberă? Nu-i nimic, te duci a doua zi. Sau a treia. Nu contează prea mult, pentru că ambele sînt în week-end. Deci te duci abia luni, cînd au mai rămas doar patru zile. Nu înjura Guvernul printre dinți că e idiot și te face să-ți pierzi vremea pe la ghișee cu program de lăuze. Hai, că nu e lungă coada. Ai timp. De-abia e luni. Joi e departe, tare departe.

Ai ajuns? Felicitări! Ridică mînă și întinde hîrtia. Izbăvirea e aproape. Miroase a praful încins de afară, nu a transpirația împuțită dinăuntru. În curînd vei ieși. În curînd…

– Nu e bine! – se rățoiește bugetara de la capătul celalalt al ghișeului.

– De ce?

– Păi, aveți doar o notificare. Trebuie două!

– Păi, am un singur caiet!

– Nuuuu, n-ați înțeles! Deci ne dați nouă un exemplar și unul trebuie să-l păstrați la dumneavoastră. Mergeți la xeroxul de peste drum, faceți o copie și reveniți.

– Și scrieți dumneavoastră ceva pe copia aia?

– Nu, aia rămîne la dumneavoastră.

– Deci eu trebuie să pierd încă trei ore la coadă ca să vă dau aceeași hîrtie ca și acum, dar pe care nu pot să o dau acum pentru că n-am copia ei de care dumneavoastră n-aveți nevoie?

– Da!

Acum, dacă Guvernul a renunțat la impozitarea bacșișului, e de așteptat ca oamenii să revină la ghișee, pentru că ar fi ilogic să nu fie nevoie să depui o nouă notificare, prin care renunți și tu oficial la caietul de bani personali.

Actul II – Dacă ești taximetrist și citești textul ăsta,

probabil că ai făcut niște alegeri greșite în viață. Pardon, voiam să zic că știi deja povestea: anual trebuie să depui formularul 392b, prin care declari că ești cetățean cinstit și mărturisești chestii fiscale. Și, pentru că statul te iubește, îți oferă ocazia s-o faci și digital. Exclamă uimit: „Dumneseule!”, simte-te cetățean european cu drepturi și apoi dezumflă-te. Digital înseamnă pe dischetă. Pe ce? Pe un mediu de stocare din pleistocenul superior. Mai mult, „și pe” nu înseamnă că fie vii cu foile clasice, fie cu discheta. „Și” e sfînt! Deci vii cu amîndouă, le predai, bugetarul le ia și ți le dă înapoi.

– Păi, n-aveți nevoie?

– Nu, am luat datele de pe dischetă, e OK.

– Și nu puteați să le luați de pe foi?

– Trebuie și foile, dar noi facem eforturi să intrăm în era digitală.

– Aia din mileniul trecut?

Actul III – PFA. Persoană Fizică Abuzată

„Am avut un PFA. N-am mai avut timp de el, n-a mai produs nimic, m-am dus să-l închid. Și, pentru că veniturile erau zero barat în semestrul trei, statul a fost milos și mi-a cerut să-i plătesc 3.600 de lei impozit. După estimări, coane Fănică! Pentru că e perfect logic să-i ceri omului bani cînd închide un biznis care n-a produs nimic.”

Știu, specialiștii vor sări să explice că statul va da banii înapoi, pentru că rezultă din hîrtii că nu există venituri și, deci, estimările nu se potrivesc cu realitatea. Hîrtiile alea pe care le-ai depus cînd ți-a cerut banii. Singura explicație logică ar fi că statul se teme să-i lase cetățeanului 3.600 de lei, pentru că sigur s-ar apuca de droguri. Altfel, am putea confunda fiscul românesc cu copilul ăla retardat de la grădiniță, care rîde azi la un banc auzit răsalaltăieri.

Dar nu. Fiscul românesc e inteligent.

„Nu știam și nimeni nu mi-a zis la ghișeu, dar deja intrasem în semestrul patru. Deci alți 2.400 de plată. Și, ca să reparte greșeala, ANAF mi-a pus poprire pe sumă. Pe toate conturile. Aveam peste 6.000 de lei blocați pentru 2.400 de lei. Bine, am rezolvat, am plătit, acum am acces la conturi. Am dat 6.000 de lei (3.600 + 2.400) pentru niște venituri pe care nu le-am avut. Dar nu-mi fac griji, statul îmi va da banii înapoi. Inițial, mi-au zis că prin iunie. Acum mi-au promis ferm că garantat în ianuarie îi am înapoi. Abia aștept să plec la mare în ianuarie!”