De la „cazarea” asta nu-mi amintesc mai nimic, doar că era aproape și de gară, și de centrul vechi; c-a fost OK la preț; că pe stradă (Ludwika Zamenhofa) există un non-stop la colț (la intersecția cu bulevardul, cu Westerplatte), de unde luam noaptea câte ceva, pentru mine, și apă plată, pentru soție; că fix peste drum e o cârciumă înfiorător de intimă, cu două mese mici (la una dintre ele stătea patronul și bea cu fetele străzii, la cealaltă stăteam eu, cu râtu-n halbă, și nevastă-mea, cu ochii-n telefon); last but not least, mă bucur tare mult c-am uitat tot despre cazarea din Cracovia, pentru c-ar fi însemnat c-am stat în cameră în loc să savurez minunea asta de oraș. Și ar fi fost păcat!
Pentru că, de ce: Cracovia a fost „barosul” meu cultural. Pentru cei mai mulți copii ai comunismului, Parisul a fost barosul (eu n-am avut șansa asta). Nu numai Parisul: Budapesta, Viena, Germania (ca întreg) au servit ca „baroase” pentru foarte mulți români, mai ales pentru ardeleni; pentru bucureșteni, Londra, Edinburgh și Rotterdam (printre altele) au jucat roluri similare. Mă refer la momentul ăla de după ’89, când tineretul, visceral anticomunist, dar încă „patriot”, avea primul contact cu Europa. Indiferent ce spun oamenii acum, ăla a fost un moment tragic, care, într-un fel sau altul, ne-a schimbat definitiv. Unii s-au dezromânizat pentru totdeauna, alții, dimpotrivă, s-au îmbisericit galopant într-ale ortodoxiei, iar grosul s-a înregimentat disciplinat sub flamura sfântă a lui „Vreau o țară ca afară”, lucru care nu-mi trezește altceva decât respect. Și un fel de rușine că-s prea laș ca să mărșăluiesc sub flamuri.
În ceea ce mă privește, a fost simplu: în 1991 făceam bișniță cu geci de piele, pe care le cumpăram în bazarul mic („egiptean”) din Istanbul și le vindeam în Polonia, preferabil la mare, c-acolo veneau turiști nemți; dar era drum lung de la Vama Siret până la Szczecin, așa că mă mai opream pe unde auzeam că-s târguri săptămânale: Katowice, Poznan, Lodz, Wroclaw… Cracovia. Am vândut repede marfa și-am avut timp, prima oară, să ies din talcioc și să văd fosta capitală a Poloniei. M-a pocnit în moalele capului. A fost Câmpia mea Catalaunică.
(va urma)
