Lumea fără oameni

Poate ați văzut recent imagini din zona de excluziune ce înconjoară Cernobîlul. Și ați aflat cum, deloc surprinzător, natura a recîștigat enorm din spațiul luat ei, odată, de oameni. Dar asta s-a întîmplat în doar treizeci de ani de absență a omului din regiune. Aveți idee ce s-ar întîmpla dacă, pur și simplu, omenirea ar dispărea cu totul mîine?

Cei de la Mind Warehouse au făcut un filmuleț fix despre asta și o să vă povestesc și vouă ce s-ar întîmpla. Concluzia este că, dacă îi dăm suficient de mult timp Pămîntului, nimeni nu va ști că am existat vreodată.

Dar pînă acolo, s-o luăm cu începutul. Să zicem că toți oamenii dispar brusc azi. Nu contează de ce, băgați voi aici ce apocalipsă vreți. În cîteva ore, mai toate luminile de pe Terra s-ar stinge. Pentru că majoritatea energiei este generată de termocentrale, pe care nu le-ar mai realimenta nimeni. Centralele nucleare vor intra în mod de siguranță, iar centralele eoliene vor mai funcționa pînă cînd rămîn fără lubrifianți. Centralele solare ajung și ele să nu mai fie bune de nimic, din cauza acumulării de praf pe oglinzi. Doar hidrocentralele vor continua să mai funcționeze cîteva luni de zile, pentru că acolo curgerea apei face treaba, n-au nevoie de om în primă fază.

După două-trei zile, deja mai toate metrourile lumii vor fi inundate, pentru că pompele care le protejează de apele subterane nu funcționează singure (și fără electricitate). În vreo zece zile, animalele de companie rămase închise încep să moară de sete și de foame. La fel se întîmplă cu animalele din ferme. Însă unele animale de casă vor reuși să scape. Și va începe o luptă nebună pentru supraviețuire, suficient de brutală încît, în cîteva săptămîni, cîinii mai mici și mai “decorativi” vor dispărea cu totul, vînați de haitele de cîini mai mari.

După vreo lună, toată apa de răcire din reactoarele nucleare se va fi evaporat. Iar asta va însemna sute de Cernobîluri peste tot în lume. Multe animale vor muri de cancer. Dar natura își revine relativ repede, după cum s-a văzut deja la Cernobîl și la Fukushima. Cam un an mai tîrziu, cerul va fi brăzdat de cea mai fascinantă ploaie de meteoriți văzută vreodată: miile de sateliți aflați acum în spațiu vor începe să cadă pe Pămînt, nemaifiind nimeni prin zonă să le corecteze orbitele, afectate de frecarea cu atmosfera.

În doar 25 de ani, mai toate piețele, șoselele și trotuarele vor ajunge să fie acoperite de vegetație. Și unde e vegetație, sînt ierbivore. Iar unde sînt ierbivore, apar și prădătorii. Fără oameni, animalele se înmulțesc masiv, iar natura ocupă tot ce a pierdut în ultimele sute de ani.

În 300 de ani, construcțiile din oțel, netratate anticoroziune, vor rugini și vor colapsa (Turnul Eiffel și podul Golden Gate, de exemplu). Iar barele de oțel din fier-beton se vor umfla de peste trei ori și vor distruge restul de structuri.

După vreo zece mii de ani, doar ce am construit din piatră rămîne, well, piatră pe piatră: Piramidele, Sfinxul, Marele Zid…

Fast-forward: în 50 de milioane de ani, doar ambalajele de plastic și cioburile de sticlă vor spune că a existat o specie inteligentă pe Pămînt. Alte 50 de milioane de ani, și absolut nimic nu va spune vizitatorilor (sau următoarei specii inteligente) că am fost și noi prin zonă.

Și atunci vii și te întrebi: da’ oare dinozaurii n-au avut și ei o civilizație a lor?