Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Flash against the MOB

Zoom Flash against the MOB

În loc să te bucuri de priveliște, în loc să te uiți la Dunăre sau la copiii care aleargă prin jur, în loc să zâmbești oamenilor care se plimbă pe lângă tine, mergi cu capul în pământ, atent la capcane. O crăpătură măricică aici, un crater ceva mai încolo, o balustradă care stă să cadă dacă te sprijini mai zdravăn de ea. Cârpelile încep să te fascineze. Schițează un desen abstract, de parcă o armată de urbaniști și pictori beți s-ar fi înfruntat într-o seară agitată pentru a-și impune modelul de decorațiune. Dacă ai role sau skate, mai bine ocolești zona de bunăvoie. Dacă ai bicicletă, e obligatoriu să fie mountain bike, din aia cu un cadru solid, roți zdravene și suspensii serioase.

Așa arată faleza Tulcei, azi:

plină de denivelări, de gropi, de cârpeli și gata să se prăbușească. Atunci când Dunărea crește peste limitele de inundație, apa urcă pe faleză, ajungând și până la 20-30 de centimetri. Toți turiștii, ba poate chiar și localnicii care ajung pe faleză n-au decât un gând: “Ce primar delăsător au ăștia pe-aici, de nu e în stare să facă nimic pe faleza asta…”. Numai că primarul Constantin Hogea nu are nici o vină, dar absolut nici una în acest caz. Cum nu-s de vină nici cei de la Consiliul Județean. Pur și simplu, faleza Tulcei nu poate fi reabilitată, chiar dacă există bani. Pentru că faleza Tulcei nu aparține nici municipalității și nici Consiliului Județean.

De fapt, de la o vreme,

faleza în sine a fost împărțită de către Guvern între Municipiul Tulcea și Județul Tulcea. O fâșie este în proprietatea Primăriei, iar o altă fâșie a trecut în proprietatea Consiliului Județean. Cheiul, însă, aparține aceleiași companii naționale care stăpânește și administrează aproape toate porturile din județul Tulcea. Culmea, este vorba despre CN APDM SA, din, ați ghicit, Galați.

APDM înseamnă

Administrația Porturilor Dunării Maritime. Pe lista acestor porturi ale Dunării Maritime se află: Galați, Brăila, Hârșova, Tulcea, Isaccea, Mahmudia, Măcin, Chilia și Sfântu Gheorghe. Așadar, un singur port din nouă se află în județul Galați, unul în Brăila, unul în Constanța și șase în Tulcea. Dar administrarea lor se face, suveran, de la Galați. Iar banii…

Ei bine, banii încasați

pentru absolut orice operațiune portuară se duc la Galați, la APDM. Înființată în 1991, APDM Galați este o societate pe acțiuni aflată în proprietatea Ministerului Transporturilor (92,3% din acțiuni) și a fondului Proprietatea (7,7% din acțiuni). De 25 de ani, așadar, APDM Galați colectează banii din porturile Dunării Maritime, fără a investi apoi vreun leu în porturile pe care, chipurile, le administrează. În 2015, APDM a avut venituri de 16,46 milioane de lei, în 2014 a avut venituri de 17,48 milioane de lei, iar în 2013 a încasat din activitățile portuare 19,07 milioane de lei.

Aproximativ 3.000.000 de lei din aceste venituri ale APDM Galați sunt generate anual de către Portul Tulcea. Probabil că toate cele șase porturi din județul Tulcea aduc APDM Galați 60-65% din banii încasați. Navele de croazieră care opresc în Tulcea, diferiții transportatori fluviali, navele de pasageri și diversele ambarcațiuni turistice, precum și toate pontoanele de acostare amplasate în aceste porturi cotizează constant la APDM. Turiștii, operatorii din turism, transportatorii și antreprenorii activi în Tulcea creează bunăstare. Dar la Galați. Pentru un județ și un municipiu nu foarte pline de bani, două milioane de euro anual nu-s niște încasări de care să se poată lipsi.

Indiferent de guvernare,

băieții deștepți din Galați au reușit să fie mai tari. De foarte mulți ani, autoritățile din Tulcea încearcă să înfigă drapelul proprietății pe portul și faleza municipiului. Și nu reușesc. Toată influența primarului și a președintelui CJ între 2008 și 2012, în plină guvernare PDL, a fost inutilă. N-au obținut nimic. Influența actualului președinte al CJ pe lângă guvernul PSD a dus la niște măsuri nesatisfăcătoare, care au împărțit portul și faleza la trei. Dar nici Primăria Tulcea și nici CJ Tulcea nu pot investi în refacerea portului, pentru că nu e al lor, ci al băieților din Galați. De aia, numai de aia, faleza arată așa cum arată, șocând localnici, speriind turiști.

E noapte, întunericul acoperă

gropile de pe faleză. În fața teraselor instalate pentru apropiatele zile ale orașului, o fanfară de copii interpretează melodii mai mult sau mai puțin celebre. Fanfara, însă, a avut și momentele ei de glorie. Nu în formula actuală, dar având același coordonator, a apărut în A fost sau n-a fost? al lui Porumboiu. Cel mai mare dintre membrii fanfarei are, probabil, vreo 12 ani. Cel mai mic are vreo 6-7. Participă la un festival de muzică populară pentru copii. O fac în fiecare an, de ceva vreme. Seara, în fiecare seară în care stau în Tulcea, vin pe faleză, își așază în față o cutie de carton și încep să cânte, în speranța că muzica lor le va mai rotunji cumva veniturile. Căci indemnizațiile lor pentru participarea la “Peștișorul de aur” sunt, probabil, la fel de pline de găuri și de crăpături ca și faleza pe care cântă.

Undeva, la o masă,

se fac niște calcule ciudate: cam câte bărci pot fi strânse până pe 26 august, la ora 18? Câți dintre operatorii din turism sunt dispuși să vină în ziua aia, la ora aia, cu bărcile, pentru a bloca oarecum Dunărea, legal? Și oare câți oameni se vor strânge pe faleză, în fața scenei Festivalului Bărcilor cu Vâsle, Rowmania?

Ivan Patzaichin, Teodor Frolu, primarul și viceprimarii Tulcei și președintele CJ Tulcea au lansat o chemare la flash-mob. Un flash-mob care să arate factorilor de decizie de la București că revenirea falezei și a portului în administrarea autorităților locale nu este un moft al politicienilor, ci dorința oamenilor din Tulcea, care vor un loc de promenadă pe malul Dunării, nu un traseu de off-road pentru cărucioare.

Flash-mob? Sau, mai bine, flash against the MOB?

7 vizualizări

1 comentariu

  1. #1

    Cam asta este mareata regionailzare. La fel se intampla peste tot. Si miticii Banatului aspira tot cu nerusinare, de la vecinii din jur si dupa aia se umfla in pene timicu’ ca el ii buricu’ Universului.
    Dar cine-i opreste pe tulceni sa iasa in strada, cu mic, cu mare?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia