O bere pentru calul meu

Eram la casă, la supermarket, și casierul îmi trecea produsele prin marcatoare. În spatele meu, o doamnă. Cam tristă, pierdută într-ale ei. Luase niște de-ale gurii și-o doză de bere. Doza era pusă mai aproape de produsele mele pe tejghea, așa că băiatul de la casă, într-o nesăbuință profesională, o trece prin casa de marcat pe bonul meu. Doamna din spate, cu fața lungă, se alarmează într-o clipită și, pe un ton mult mai agitat decât s-ar fi căzut, sare că-i a ei. Casierul încearcă să remedieze situația, dar intervin eu, pe un ton glumist, și zic că nu face nimic, „oricum voiam să-i iau doamnei ceva de băut”. Zâmbesc și mă uit complice și la casier, și la doamna bosumflată. Casierul râde și-și vede în continuare de anulare. Doamna însă nu gustă din doza mea de umor. Ba chiar se atacă și-mi retează elanul. Se uită pe sub ochelari și-mi spune că nu stă la bere cu străini.

Mă uit la doamnă și îi spun: „Mă scuzați că mi-am permis să glumesc cu dvs. V-am văzut cu fața asta lungă și-am zis să ne-amuzăm c-o glumă. La botul calului, cum s-ar zice”. Asta-i pune căpăstru. Nechează puțin, tropăie pe loc, apoi se întoarce cu spatele și pune un bot și mai lung.