Când ai treabă, Wroclaw nu-i departe: un zbor de-o oră până la Varşovia, iar de acolo iei trenul (polacii au trenuri bune, ne bat la popou, iar Varşovia e chiar metropolă, nu discută cu alţi găinari din Est!). Odată ajuns în oraş, te duci să-ţi faci treaba pentru care ai fost trimis de firmă, apoi eşti liber ca paserea ceriului: distrează-te, române! Întrebare-paranteză: de ce să nu mergi în Polonia pe turism, nu pe treabă? Pentru că eşti român, de-aia. În imaginarul tău turistic, „afară” înseamnă Grecia sau Turcia, unde mănânci ca porcii şi bei ca mine, ceea ce, crede-mă, dăunează grav sănătăţii. Am încheiat paranteza.
Wroclaw nu te izbeşte prin frumuseţea lui nepământeană (aşa ceva nu există), ci prin atracţiile extrem de pământene: cetatea, fetele, berea, fluviul… Mitteleuropa. Plus piticii, adică statuile lor. Aici e chichiţa!
Pentru că, de ce? Pentru că spiritul erect polon este exact opusul spiritului flasc român, iată de ce. Pentru că-n mileniul în care Mioriţa noastră s-a tânguit, Mioriţa lor a sărit la bătaie. Şi-a luat-o grav, dar s-a ridicat de fiecare dată. Culmea: s-a ridicat râzând!
În (toate!) ghidurile turistice ale oraşului dai peste pitici. Uneori e vorba doar de o chestie narativă („Adevărata poveste a piticilor noştri”), alteori de o provocare la „V-aţi ascunselea” („Ai găsit un pitic? Găseşte-i şi pe ceilalţi!”), şi întotdeauna de o mare mândrie a oraşului („Gdansk-ul a pornit Solidaritatea, Varşovia i-a dat forţa, iar Wroclaw-ul i-a dat spiritul!”). Despre ce e vorba: un băiat a avut ideea să nu se bată cu regimul comunist scriind lozinici „anti”, ci desenând pitici pe ziduri. Pe vremea aia, în Polonia era-n vigoare legea marţială, da’ cum să-mpuşti pe cineva care desenează pitici?! Te râde lumea ca pe Ali Comicul!
În încheiere: vă rog să mă scuzaţi, onorată conducere a unităţii. Am băgat demult la cap că-n această rubrică trebuie să dau „recomandări, preţuri, chestii, socoteli”. Doar că piticii din Wroclaw sunt gratis. De-aia forţa lor e mai mare decât a tuturor diviziilor lui Stalin.
