Am ajuns la o nouă agenție. Tot în căutarea unei bone. Dar uite, șansa pare să ne zîmbească cu toată gura.
– Da, rezolvăm repede, nu vă faceți griji. Avem deja două candidate.
– Perfect, ne urcăm în taxi și venim să le luăm pe amîndouă? Puteți să le împachetați în hîrtie frumoasă, pentru cadouri? Sau aveți cutiuțe speciale?
N-am fost în aceeași zi. Aveam telefoane de dat, întîlniri de stabilit și, eventual, să găsim și o bonă să stea cu ăla micu’.
A doua zi a început și mai bine.
– Bună ziua, vă sun de la agenție.
– Da, e despre cele două bone, da?
– Da, dar a rămas numai una.
Știam eu, nenorocito. Ai dat una din bone pe sub mînă. Ai luat șpagă de la niște părinți nesimțiți și ai dat bona peste rînd. Huoooo, corupto! Să vină DNA-ul!
Mi-am păstrat calmul.
– Bine, am înțeles – am clipit cu subînțeles spre telefon –, stai lejer, ne înțelegem noi. A rămas numai una pentru că cealaltă s-a pierdut pe traseu și noi trebuie s-o ajutăm să găsească drumul bun. Să zicem că trebuie să ia taxiul. Plătesc eu taxiul – am clipit iar, și mai ridicol ca prima dată.
– Nuuuu, nu m-ați înțeles. Una a fost la o înmormîntare și s-a molipsit.
– De moarte? A făcut coșciugită? Va trebui să purtăm usturoi la noi?
– A răcit. Acum m-a sunat să-mi spună că e răcită moartă (aha, deci ceva coșciugită era totuși) și n-are sens să vină pe lîngă părinți pînă nu-și revine. Deci veniți, da?
Am venit. Am văzut. Ne-am plăcut. Am întrebat:
– Facem contract, vă plătim comision, dar dacă bona renunță dintr-un motiv sau altul?
– Vă găsim alta, automat.
– Noi căutăm de două luni. Să zicem că nu găsiți.
– Imposibil.
– Să zicem că e posibil.
– Nu se poate. Și nu întrebați, nu dăm comisionul înapoi.
– Și dacă ne-am atașat emoțional de el și îl vrem înapoi?
– Ne dați în judecată.
Sper din toată inima ca bona să reziste. Nu de alta, dar n-am nici un chef să umblu iar, de data asta prin agenții pentru avocați.
