Ghiftuiala continuă, că doar d-aia e masă de Paște. Mă uit printre paharele de vin — de țară, că cel adus de mine nu le place, că are prea multe E-uri — și-i văd pe toți. Mici, mari, veri, nepoți. Mănâncă. TV-ul merge de-a surda. Pe PRO. Cel mai pro post.
Dă-i cu pască, dă-i cu cozonac și coana mare, după nițică vișinată, s-apucă să ne povestească din război. Că l-a prins. Cum era cu nemții, cu rușii. Nici o masă fără Hitler și Stalin. Zici că-i canal de documentare. Poveștile le știu pe toate. Totuși, poveștile lui mamaie sunt mai bune decât ce e la TV de Paște — o emisiune cu Mihaela Rădulescu, pe care am recunoscut-o imediat. După voce. Și ne zice mamaie nouă despre război. Că nemții mai erau cum mai erau, umili, spăsiți, dar cu rușii să vezi nemernicia dracului. Că umblau după fete prin sat. Le căutau peste tot. Oare de ce? Oare de ce? Și ele s-ascundeau prin căpițe de fân, doar-doar să scape de mâna comunismului. Și zice mamaie că-ntr-o seară s-ar fi luat și după ea niște soldați ruși. Și-au tot fugărit-o, de la câmp până-n sat și-napoi, și tot nu reușeau s-o prindă. Când ziceau c-au pus mâna pe ea, hop, mai scăpa printr-un ochi de gard, printr-un colț de șură. Eu, știind bine povestea, că doar nu-i primul Paște în formula asta, întreb, așa, către neant:
– Da’ rușii de ce te fugăreau, mamaie? Să te interogheze?
Toata lumea se amuză, mai puțin o mătușă. Care zice:
– Ca s-o violeze. Da.
