Ar fi meritat să scriem, desigur, despre gimnastele noastre de aur – Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Sandra Izbaşa. Vom scrie, în august. Vorba aia: Lăsaţi-ne să ne pregătim pentru imnul Olympic Games! Acum, aflaţi la sol, insensibili la bîrna din ochii altora, executăm o săritură şi rămînem legaţi de aceleaşi paralele, fatalmente inegale.
Pe scurt, nu ne convine. Sîntem într-un moment cînd trăim cu senzaţia că fotbalul (odată cu lumea şi cu România) se îndreaptă într-o direcţie greşită. Las’ că Bayern a pierdut şi Cupa Germaniei (2-5), în disputa cu eternii rivali de la Dortmund. Ne vom scoate pîrleala, noi, maturii şi tinerii bavarezi, în finala Champions League… Da’ chiar nu-i drept ca şi CSM Rîmnicu Vîlcea să împărtăşească, în meciul cu Bistriţa, fix soarta Barcelonei din returul cu Chelsea. Am deschis scorul, au rămas în zece oameni, am avut un 11 m – bară, am dat încă o bară. Iar ei, la un moment dat, în inferioritate, au înscris un gol norocos, după o ieşire neinspirată a portarului Tufişi. S-a terminat 1-1. Rezultatul ne apropie de evitarea retrogradării în Liga a 3-a, însă rămînem cu oftica de a fi ratat o mare victorie, în faţa unui adversar respectabil, deşi atît de vulnerabil. Concluzia? Asta-i viaţa, asta-i zona / Vîlcea e ca Barcelona!
Şi chiar nu merită să mai comentăm ce se întîmplă cu finalul ăsta (nebun!!!) de Liga 1. Mă laşi?! Avem durerile noastre, aflarăţi, cu echipa din Rîmnicu Vîlcea (forever) şi cu Bayern München (now). După tot scandalul din jurul meciului U. Cluj – CFR, oricum a-i lua-o, va fi încă un titlu decis la masa verde, poate chiar la TAS. Pe tac-su şi pe mă-sa! Tot cu gazonul, tot cu masa verde – veşnicele probleme. Băi, nenică, parc-am fi campionat de ecologişti
