Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Locuri de agăţat în Paris (III)

Zoom Locuri de agăţat în Paris (III)

 

Închei aici didascaliile pariziene, cu conştiinţa împăcată: am făcut tot ce-am putut. Dacă nu ai reuşit să combini ceva la Paris, cât de cât, mie n-ai ce-mi reproşa. Mai bine dă-ţi viaţa la-ntors şi pe urmă vedem.

Sau moartea: foarte aproape de cartierul Montparnasse, dai de piaţa Denfert, unde-i intrarea în catacombele Parisului, cel mai bun loc de agăţat din tot oraşul ăsta. Ai acolo vreo şase sau şapte milioane de morţi, pe care poţi conta oricând, pentru a impresiona o fată vie (după cum se ştie şi cunoaşte, fetele-s mai sensibile la chestii de-astea). Nu te speria când vezi coada perenă de la intrarea-n catacombe, ci bucu­ră-te: coada aia e şansa ta.

Acolo găseşti ce-ţi trebuie, dacă eşti băiat isteţ: nu te buluci la tipa care e singură, pentru că aia fie-l caută pe Făt-Frumos, fie e cu gagică-su, care s-a plictisit de stat la coadă şi e la bistroul din colţ, să bea şi el o bere. Nu te duce nici la grupul de două fete cucuiete, vesele şi zâmbăreţe, pentru că dacă o îmbârligi pe una, prietena ei o să se bosumfle şi-o să vrea acasă, iar proaspăta-ţi cucerire o să plece cu ea, s-o consoleze. Lucrul frumos, curat, isteţ pe care îl ai de făcut e să te lipeşti de grupul de trei gagici (preferabil americance sau nemţoaice, că astea îs fete voioase): cât timp tu faci pe cocoşul în faţa celei care-ţi place, celelalte două se sparg de râs şi flecăresc în limba lor, încurajând-o şi încurajându-vă. Treaba merge ca unsă!

Pentru că, am uitat să-ţi zic, figura ’oaţă începe abia după ce intri în catacombe (15 euro biletul): fetele fac pe vitezele la-nceput, dar după aia le umflă groaza şi se strâng în tine. Au şi ele dreptate, că oricum ai lua-o, imperiul morţii nu e o privelişte tocmai plăcută; una e să te plimbi printr-un cimitir plin de cavouri (arată ca un orăşel) şi alta e să te baţi pe burtă cu morţii, la ei acasă! Dacă doreşti, poţi ciocăni un craniu, mângâia un femur, dezmierda o tibie, pipăi nişte metacarpiene… nu te opreşte nimeni.

După vreo doi kilometri (poate puţin mai mult) de distracţie, urci pe nişte scări în melc, nesfârşite, şi ieşi la lumina soarelui. Senzaţia e de nedescris. Îţi vine să te iei în braţe şi să-ţi faci o declaraţie de dragoste, doar aşa, de kiki, pentru că eşti român viu şi nu parizian mort. Dar, decât să faci una ca asta, mai bine du-le pe fete la hotel. E momentul!



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia