„Băi, gata! M-am săturat! De-abia aşteptaţi să plec de-acasă ca să vă faceţi de cap. De două ore primesc încontinuu telefoane peste telefoane de la oameni care se plâng de voi. Ba că vă purtaţi urât cu clienţii, ba că sunteţi îmbrăcaţi în ultimul hal, ba că sunteţi mizerabili! Ştiţi bine că sunt la tratament, că dacă nu am linişte în timpul şedinţelor de terapie aş putea suferi un accident! Ştiţi bine că pentru mine asta este extrem de important. Pentru mine, pentru sănătatea mea, pentru toată firma! Voi o să mă omorâţi, băi, o să mă băgaţi în mormânt şi o să rămâneţi toţi pe drumuri, inconştienţilor! Nici o scuză! Când mă întorc vă dau afară, bă, da’ până atunci vă tai 10% din salariu, nenorociţilor!“ După care piticul gras, uns din cap până-n picioare cu nămol sapropelic, şi-a trântit demn telefonul pe cearşaf şi şi-a plimbat demn penisul semi-erect de dimensiuni mici spre masa la care alţi oameni în curul gol, unşi cu nămol, jucau table şi îşi împărtăşeau cele mai personale probleme.
Cam aşa e la ghiol, în Eforie Sud. Cică nămolul ar avea calităţi tămăduitoare ieşite din comun, aşa că în fiecare zi cam 200 de oameni de diverse sexe şi vârste vin să-şi oblojească reumatismele, durerile sau fandacsia. O parte se duc în zona de nudism destinată bărbaţilor, alţii în zona destinată femeilor, iar unii au la dispoziţie zona împrejmuită pentru mame şi copii, unde se strecoară, înţolită în costum de baie, întreaga familie. Pe vremuri era o afacere de succes, însă azi pare mai degrabă o legendă părăsită, care mai are priză doar la câţiva.
Unii vin la băile de nămol convinşi că împachetările cu substanţa aia neagră şi cleioasă le vor ameliora substanţial sănătatea. Alţii vin în fiecare zi şi, fără a se unge cu nimic, pândesc trecerea trenurilor de pe ruta Mangalia-Constanţa, iar când acestea ajung în dreptul plajei de pe malul lacului îşi întorc semeţi falusurile flasce înspre călători. Alţii, precum piticul gras de la început, simt că, irecognoscibili cum îi face nămolul pe care şi l-au întins până şi pe păr, se pot strecura într-o comunitate de oameni în care hainele sau telefoanele nu mai pot face diferenţa şi se pot da, inclusiv prin discuţii telefonice mimate, drept investitori de succes în HORECA, cărora economia de piaţă şi angajaţii insensibili le-au şubrezit articulaţiile. După ce ies pe poarta în curs de ruginire a complexului, traversează strada prin pasajul subteran şi, încercând să vadă dacă au fost sau nu observaţi, se urcă într-o Dacia prăfuită cu număr de Constanţa şi se îndreaptă spre locuinţa lor din Eforie, unde singurul angajat care-i aşteaptă cu o figură tristă este soţia, resemnată de ani de zile cu mania soţului, care, de când a ieşit la pensie, adoră să se împăuneze la ghiol cu marele lui complex alimentar din Arad.
Căci poţi fi cine vrei tu, la băile de nămol de la Techirghiol, dacă ai grijă să te ungi bine pe tot organismul. Poţi fi şofer de TIR din Piteşti, clamându-ţi heterosexualitatea şi înfierând poponarii, în timp ce de sub crusta neagră ochii îţi lucesc pofticios spre cururile colegilor de suferinţă aşezaţi în patru labe ca să se usuce şi intrafesier. Poţi fi doctor, avocat, judecător sau investitor la bursă, că oricum nu contează. Vei sfârşi prin a deveni un bârfitor înnămolit în ştiri despre oameni pe care i-ai întâlnit la ghiol în ultimii 40 de ani, când, evident, „era altceva“.
O fi fost altceva, pe vremuri, dar acum nu e decât uşor trist. Poate nu mai crede nimeni că Techir, orbul olog care s-a împotmolit cu măgarul în apele ghiolului ce îi poartă acum numele, s-a vindecat miraculos de orbire, pareză şi alte câteva beteşuguri pe care le avea. În definitiv, e plină Biblia de astfel de miracole şi încă n-am văzut pe nimeni stând în curul gol pe lângă biserică şi învelindu-şi genunchii rablagiţi în pagini din Noul Testament.
