La sfîrșitul secolului al XIX-lea, frumoasa Bucovină se afla sub ocupație austro-ungară. Codrii și poienile, din care dispăruseră bourii și tătarii, mai aveau încă zimbri și braconieri. Braconierii se fereau de pădurarii veniți la furat, care, la rîndul lor, se fereau din calea patrulelor austriece. Țăranii erau împinși, cu baioneta la armă, pe drumul curățeniei și al gospodăriei, orașele descopereau cadastrul, apoteca și primele străzi pietruite. Ordinea și disciplina începeau să se înstăpînească încet-încet, în timp ce libertatea și drepturile își găseau tot mai greu locul.
În 1895, la Suceava, s-a născut viitorul erou Lascăr Luția, fiul unui profesor patriot și nepotul unui avocat care ura de moarte ungurii. Lascăr a fost un băiat firav și înclinat spre studiul literelor, îndrăgostit de Eminescu și de Scrisoarea III, pe care tatăl său l-a crescut la umbra calului lui Ștefan cel Mare. A făcut liceul la Suceava și a început facultatea la Cernăuți, odată cu începerea primului război mondial.
Fiindcă austriecii au încercat să-l ia la oaste, Lascăr a fugit în Vechiul Regat și s-a pus la dispoziția patriei și a limbii române. Patria nu avea deocamdată ce să facă cu el, fiindcă Brătianu încă negocia cu Antanta și cu Puterile Centrale de partea cui să intre în război, așa încît tînărul bucovinean s-a văzut nevoit să se mulțumească, o vreme, cu publicistica. A scris cu înflăcărare în periodicele vremii, exaltînd lupta care sta să vină și să elibereze neamul românesc.
Și, un an și jumătate mai tîrziu, lupta aceea a venit, iar Lascăr Luția, înrolat în armata română cu gradul de sublocotenent, datorat scrisului și calității de publicist, a pășit în focul liniei întîi. A luat parte la multe încleștări cu dușmanul pînă cînd, pe 21 noiembrie 1916, a luat parte la ultima.
Un batalion de infanterie germană ocupase poziție pe rîul Neajlov, în apropierea localității Ștefănești, și instalase un avanpost de mitralieră în școală. Sublocotenentul Luția a fost trimis în recunoaștere și, împreună cu doi soldați, a apucat-o chiar în direcția școlii. Nemții au început să tragă, în timp ce bucovineanul a continuat înaintarea, pitulîndu-se prin curți. Cei doi soldați au scăpat cu fuga, dar sublocotenentul, care și-a pus nădejdea în stinghiile unui gard, n-a mai apucat. O rafală a străpuns lemnul putred și i s-a înfipt în piept. Un caporal și opt soldați din Westfalia s-au apropiat de locul unde zăcea rănitul, l-au înconjurat și s-au pregătit să-l execute, dar Lascăr, în care viața și patria încă pîlpîiau, și-a descărcat pistolul în plin. Cei trei nemți care au scăpat neatinși l-au împușcat pe eroul din Suceava. Lascăr a murit pe loc, pentru un rîu și o școală care au fost pierdute oricum, dar care aveau să fie recîștigate doi ani mai tîrziu, într-o țară mai mare, din care făcea parte și Bucovina.
1.761 de vizualizări
