Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Reguli mai dure: chelnerii îți pot scuipa în mîncare doar dacă s-au spălat pe mîini

Zoom Reguli mai dure: chelnerii îți pot scuipa în mîncare doar dacă s-au spălat pe mîini

Avînd în vedere că redeschiderea restaurantelor și teraselor e doar o chestiune de zile, Departamentul pentru Situații de Urgență a emis un ghid de reguli și măsuri de protecție pe care toți patronii din industria HoReCa vor trebui să-l respecte, dacă vor să nu primească amenzi usturătoare. Astfel, pe lîngă mesele aflate la minimum 1,5 metri distanță una de cealaltă, obligativitatea măștii și paravanele de plexiglas, o nouă regulă spune că absolut toți chelnerii vor trebui să se spele pe mîini temeinic înainte să scuipe în mîncarea unui client antipatic. „Normele de igienă nu sînt o glumă. Sigur, la început o să pară nenatural să te speli pe mîini înainte să-i scuipi în ciorbă unui client, pentru că se elimină din mister, din elementul-surpriză, din conexiunea între oameni, dar treptat ne vom obișnui”, spune Gelu Purcel, reprezentant al patronatului. „Important e ca la final clienții noștri să plece mulțumiți, sănătoși și să se mai întoarcă și altă dată ca să apuce să le scuipe în ciorbă toată lumea dacă e nevoie.”

1.368 de vizualizări
atentionare pamflet

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia