Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Consultanță prolifică

Zoom Consultanță prolifică

La Realitatea Plus e camașa: Alexandra Păcuraru este fata lui Maricel Păcuraru, care e patronul postului, iar Maricel Păcuraru a fost coleg de celulă cu Miron Mitrea la penitenciarul Poarta Albă, iar Miron Mitrea și-a făcut o firmă de consultanță politică împreună cu fiul lui Maricel Păcuraru, iar Vasile Dâncu îl consideră dăunător pentru PSD pe consultantul Mitrea, dar Anca Alexandrescu, fosta consilieră a tuturor șefilor pesediști, crede că Mitrea e bun, dar nu atât de bun încât să-i fi fost dor de el când a fost închis, așa cum se întâmplă acum, când domnul Dragnea e la bulău…

Eh, povestea e lungă, dar cred că o parte din ea poate fi povestită așa, ca o mare prosteală cu niște caricaturi de oameni care se cred relevanți.

O parte din PSD s-a mutat la Realitatea Plus, după ce o parte din Realitatea Plus s-a dus la PNL. Partea cu batistuță. Și după ce o altă parte, partea cu Gușă, s-a dus în PSD.

Nu fac audiență, dar aceste personaje sunt interesante ca specimene și ca o privire pe care ți-o oferă în interiorul politicii pesediste. Nu,nu prin ce spun, ci prin cum sunt, cum gândesc, cum pun problema.

Două lucruri sunt foarte amuzante, însă: firma de consultanță a lui Miron Mitrea și ce face Alexandra Păcuraru, fiica patronului Realitatea Plus.

E de un râs total faptul că Mitrea taie facturi pentru consultanță politică. Pentru că e de un infinit umor omul ăsta când începe să facă analize politice, iar Alexandra Păcuraru se uită la el și dă din cap comoționată, lovită de înțelepciunea mustăciosului. Din când în când îl întrerupe pe Mitrea ca să spună o porcărie atât de mare încât ce zice Mitrea devine, prin comparație, sclipitor.

În momentul ăsta, Realitatea Plus e cel mai comic post TV din România.

2.766 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia