Pandemie de gesturi frumoase

Vorbeam cu un amic prins de febra cumpărăturilor de sezon:

– Băi, deci mă duc în piață după mărțișoare. Aglomerație, ghionturi, măști puse aiurea, ceva deosebit, mă-nțelegi, să tresalte toată secția ATI de fericire. Găsesc o tarabă mai ferită, îmi aleg vraful… se adună cam multe. „Se poate o plăsuță, vă rog?“ Nu mă grăbeam. Taraba era izolată. Aveam timp. Băi, și atunci o văd: ia vînzătoarea vraful de pungi, dă jos mănușa, dă jos masca, bagă deștul adînc în gură, să-l umezească, și apoi freacă toate pungile alea pe toartă, doar-doar își vor da drumul, după care ia mărțișoarele cu aceeași mînă și le aruncă-n pungă.

– Ai înnebunit puțin?

– Puțin e puțin spus! Băi, nene, de un an zic ăștia la televizor, la radio, pe Internet, ba cred că și-n buda de la țară am fluturași: nu băgați dește-n gură, nu faceți schimb de fluide, țineți-vă masca pe figură că sînteți urîți…

– Bine, dar pînă la urmă ai mai luat?

– Da, că nu erau pentru mine, tre’ să dea fii-mea la școală.