Cel mai trist material despre presă care apare în fiecare an, în decembrie, este cel publicat de Reporters sans Frontières, raport din care aflăm câți jurnaliști au murit în timp ce-și făceau meseria. În 2020, de exemplu, 50 de ziariști au murit, în toată lumea, ca urmare a materialelor pe care le publicaseră, a anchetelor la care lucrau. În 2021, deja, numărul ziariștilor decedați la datorie a ajuns la 21, plus patru colaboratori. 350 de ziariști sunt în închisoare, în toată lumea, pentru că și-au făcut meseria.
Se moare în meseria asta, din cauza faptului că ziariștii își fac meseria, în țări complet lipsite de democrație, an de an, dar se moare și prin părțile mai luminate ale lumii. Mor ziariști din cauza meseriei lor și în SUA, în UK, Franța, Danemarca, Malta, Italia și tot așa. Pe unii îi omoară mafioții, extremiștii, subiecții privați ai anchetelor, pe alții îi omoară reprezentanții statului, sub o pojghiță de justiție autoritară.
În România suntem cumva la adăpost de astfel de finaluri dramatice. Există intimidări, amenințări cu violența, s-a mers chiar până la mașini incendiate și, câteodată, la ceva ciomăgeală. Dar ziariști omorâți de cei despre care au publicat informații nu am avut și ar fi bine să nu avem niciodată.
În România se lucrează altfel. O variantă este distrugerea financiară și economică a redacțiilor incomode. Când asta nu merge, rămâne varianta cumpărării, la bucată sau la kil. Este cea mai practicată metodă, dar asta nu înseamnă că ea nu continuă să uimească, de fiecare dată.
Informația că PNL-ul lui Orban ar fi plătit din bani publici, adică din subvenția primită de la bugetul statului, un buchețel de pseudo-jurnaliști (Oreste, Bucura, Stănciulescu, Cartianu) cu sume cuprinse între 35.000 și 12.000 de lei lunar nu este neapărat o surpriză. Surpriza apare atunci când vezi pentru ce s-au spart, cu atâta ușurință, aproape 16.000 de euro pe lună. Pentru patru papagali care îl atacau pe Cîțu și-l proslăveau pe Orban în fața unor audiențe mai mici decât cea a canalelor de grădinărit.
Unde sunt vremurile când Orban cerșea zeci de mii de euro de pe la afaceriști-denunțători la DNA ca să-l facă fericit pe Rareș Bogdan? Unde-s vremurile când același Orban arunca aproape 40 de milioane de euro pentru a cumpăra tăcerea celei mai mari părți a presei?
E greu de spus câți bani au băgat, prin față sau prin dos, politicienii români în presă, în 31 de ani. Dar starea actuală a presei din România este descrisă perfect de alegerea lui Orban. Când arunci pe fereastră 16.000 de euro pe lună pentru a cumpăra serviciile unor nesemnificativi, înseamnă că ori ești foarte-foarte prost, ori că te-a păcălit cineva, ori că încă n-au ieșit la iveală sumele alea adevărate, plătite pentru serviciile regilor mocirlei, crocodilii ăia solzoși care azi îl atacă pe Cîțu, mâine îi suflă în mantia de Superman.
Partea bună e că nimeni, niciodată, n-o să poată cumpăra toată presa. Au încercat, anul trecut, și nu le-a ieșit. Partea proastă e că, atâta vreme cât unii ca Oreste vor fi considerați de către public drept ziariști, nici nu mai e nevoie să cumpere cineva toată presa, ajunsă la un nivel de discreditare fără precedent.
6.325 de vizualizări
